Timp de opt zile voi creiona portretul și șansele fiecărui candidat anunțat pentru funcția de primar al municipiului Târgu Mureș. Până acum au fost prezentați cu șanse și calități trei candidați, în ordine: Radu Bălaș, Cosmin Pop și Cristian Vântu. Acum este rândul singurului candidat femeie. La fel ca în 2020.
Rodica Baciu este o persoană extrem de interesantă. Are unul dintre cele mai bune discursuri politice la această oră, aplicat, fără glumițe și ironii absurde, iar experiența sa ca manager de succes spune despre ea că ar fi un extraordinar de bun primar. Gospodar și echilibrat. Nu te poți supăra pe dânsa, pentru că are un zâmbet lipit permanent de față, așa mai evalvios.
Doamna Baciu a anunțat că este independentă, iar câteva formațiuni aproape fantomă au spus că o vor susține. Șansele sale tind spre locurile 6-7. Motivele: provine dintr-o religie care nu este majoritară, iar aici chiar contează. Susține că Dumnezeu i-a dat un semn să meargă mai departe în campanie, iar personal n-aș amesteca prea mult divinitatea cu alegerile politice. De aceea nici nu fac politică, în paranteză fie spus. Discursul scris este ca acel Bună dimineața la cafeluță, mesaj predilect al doamnelor și domnilor în etate, care insistă să-și facă prezența cât mai cunoscută. Uneori enervantă, chiar dacă după dispariția lor simți un gol în stomac, fiind inofensivi, până la urmă.
Discursul scris nu este la fel de bun ca într-o discuție liberă sau vorbit (video), unde doamna excelează. Și nu va avea șanse nici peste patru ani, pentru că femeile nu votează femei în Târgu Mureș, coform sondajelor și ultimei tentative a unei doamne de a cuceri electoratul în 2020. Miracolele însă există, iar cu o campanie susținută de acum până peste patru ani, Rodica Baciu are șanse bune să devină prima femeie pe această funcție supremă în oraș.
Notă permanentă: Sunt convins că mulți se vor supăra pe analiza mea, dar vă rog să o recitiți pe 10 iunie când voturile vor fi numărate. Și veți vedea cât am greșit. Dacă am greșit sau am avut dreptate.