În spiritul energic al muncitorilor ajunși șefi în vremea comuniștilor, directoarea Școlii Nicolae Bălcescu din Târgu Mureș, Ibolya Nagy, a convocat ședința Consiliului de Administrație pentru a înfiera presa care și-a permis să o critice. Reamintim că stimabila a fost eroul negativ în câteva articole de presă și la o emisiune tv pe care o realizez la M9. Motivul: s-a opus și a făcut tot ce este posibil pentru a nu înființa cursul liceal Waldorf din 2024-2025, așa cum CA a stabilit, poveste începută în 2015.
Acum, doamna Nagy se consideră totuna cu școala. Aceeași școală care a fost asaltată de zeci de părinți într-un protest inedit pentru că refuza să trimită cererile de funcționare a liceului. Atât trebuia să facă, dar dânsa a preferat să nu, motivând că ar fi respinse cererile, că așa crede ea. La fel cum crede că știe mai bine ca părinții cum să aranjeze viitorul unor copii care nu sunt ai ei. Și acum se dezbate în ședință această poveste.
În continuare, convocarea și articolele care au deranjat-o.
”Stimați colegi, membrii în C.A.!
Kedves vezetőtanács tag kollégák!
Vă invităm la ședința în forma fizică în data de 02.11.2023, ora 14:00 în sala profesorală din corp A. Propun următoarea ordine de zi:
1) Analizarea evenimentelor din ultima perioadă de denigrare a imaginii școlii, conducerii școlii
…(și urmează încă patru puncte pe ordinea de zi).
Ceasul cetății 5 oct.: Cine se opune educației de Ziua Educației?
Ceasul cetății 9 oct. : Protest al părinținților împotriva directoarea școlii Nicolae Bălcescu.
Cuvântul liber 10 oct.: Protest în fața școlii Nicolae Bălcescu.
M9TV – 20 oct.: Emisiunea tv
Ce reproșează directoarea Ceasului Cetății
Înainte de emisiunea tv, una care s-a modificat pe ultima sută și a ajuns subiect conducerea școlii, directoarea Nagy a fost invitată să participe, dar a răspuns după trei zile. ”După discuția cu d-voastră din 5 octombrie când am pezentat destul de detailat poziția școlii și nu a mea personală în legătură cu înființarea liceului și emisiunea de la TV vizionat ulterior, eu cred că nici nu sunteți curios de adevăr în această temă, realitate de fapt. Nu ați publicat nimic din ce v-am relatat. Faptul că ați publicat doar părerea uneia din părți a temei pline de lucruri neadevărate să nu le spun minciuni și că ați uitat să mă sunați din timp pentru emisiune, întărește ceea ce cred”, ne-a răspuns în scris Ibolya Nagy, stăpâna viitorului unor copii care nu vor mai beneficia de sistemul Waldorf din cauza dânsei. Și poziția doamnei nu este aceeași cu a școlii, pentru că onor CA a stabilit deja contrar opiniei sale se fie pornite demersurile.
Doamna Nagy ne-a spus la telefon înainte de primul articol că așteaptă ca Inspectoratul Școlar Mureș să-i facă o solicitare de trecere la nivelul liceal Waldorf, când oricine știe că este invers. Dânsa ar fi trebuit să solicite. În plus, trebuia să depună o cerere la Federația Waldorf România. Nu a făcut aceste mici angajamente pe motiv că nu ar exista suficienți profesori să predea, cu toate că avea dosarul cu cei disponibil și înțelegerea federației să aștepte perfecționarea cadrelor didactice care doresc acest lucru.