Toate problemele în cazul Azilele groazei au pornit de la lucruri mărunte, dar care n-au fost corectate de autoritățile puse de pază. Multe abuzuri ar fi fost stopate dacă specialiștii statului și-ar fi făcut treaba. Un exemplu despre care nu s-a scris este Asociația Senior Residence din Sântana de Mureș, în aceeași comună mureșeană cu Bărdești, unde știm ce s-a întâmplat la acel azil.
Un proiect, instituții delăsătoare și o mare hazna
Scurt istoric. În ianuarie 2019, asociația condusă de familia Miclăuș a tocmit firma Proexcon Impex SRL pentru extinderea azilului, iar compania trebuia să execute un proiect. Lucru pe care l-a realizat și construcția a fost pornită în noiembrie. Exista o clădire, iar lângă ea urma să fie ridicată alta, fapt care a avut loc. Exista însă o problemă: localitatea nu are canalizare, așa că proiectantul Petre Pintea a venit cu două soluții: fosă septică sau bazin vidanjabil. Și de aici a plecat războiul, după ce beneficiarul a ales bazinul. Unul care nu este ieftin și se gândea probabil cum ar putea evita cheltuirea banilor.
La un moment dat, asociația nu i-a mai permis proiectantului să vină pe șantier, apoi nu i-a achitat facturi restante. Mai mult, în 2020, familia Miclăuș i-a făcut plângere penală pentru șantaj, pe motiv că nu dorea să le semneze fără să vadă un document prin care certifica lucrările de bune. Cunoscut drept chițibușar la fiecare amănunt și lipit de litera legii, inginerul Pintea nu a cedat, ci a început să sesizeze toate autoritățile competente: să verifice dacă s-a făcut bazinul vidanjabil și nu numai. Instituțiile (n.r. Prefectura, Consiliul Județean, Apele Române, Garda de Mediu, DSP, Inspectoratul de Stat în Construcții șamd) au aruncat problema de la una la alta, fără să facă o verificare ca la carte (exact ca la Bărdești, când nu le-a trecut prin cap să coboare la subsol). Mai puțin procurorii care au clasat definitiv dosarul de șantaj în urmă cu o lună, considerând că acuzațiile nu au legătură cu realitatea investigată trei ani.
Cu toate problemele apărute, Consiliul Județean Mureș a acceptat recepția azilului care nu respecta proiectul și fără prezența proiectantului, ceea ce este obligatorie.
Pensionarii cu priveliște la balta menajeră din spatele azilului
Scandalul Azilele groazei l-a adus pe Petre Pintea în fața posibilității să arate cum își fac treaba instituțiile statului. În afară de solicitările către autorități, acum mult mai vigilente după ce unii șefi și-au pierdut joburile, proiectantul a expus cazul pentru Ceasul Cetății. Nu intrăm în n detalii tehnice, ci ne oprim la bazinul vidanjabil. Unul proiectat, dar care nu s-a materializat. De aici s-a născut întrebarea: dacă sunt 29 de beneficiari, iar la dispoziție au o fosă septică veche, atunci unde se duce toată apa menajeră cu tot ce înseamnă ea de la baie? Fosa ar fi trebuit golită la două zile cel mult, iar asta nu s-a întâmplat. S-a întâmplat însă altceva. O mare baltă în spatele casei care s-a tot extins. Acolo se revărsa tot sub nasul pensionarilor.
Jurnaliștii nu cred în vorbe, iar documentele instituțiilor negau existența din imaginile realizate de Petre Pintea cu mlaștina de la doi pași de azil, deci și de beneficiari. Am fost la fața locului, am constatat ceea ce ar fi trebuit să o facă specialiștii plătiți regește de stat și am făcut poze. L-am sunat de câteva ori pe domnul Vasile Miclăuș (reprezentantul asociației), iar acesta i-a pasat telefonul soției care ni l-a închis în nas, nu înainte de a ne amenința nu cumva să le facem publice numele. Și întrebările au fost extrem de simple: au făcut sau nu bazinul vidanjabil? Dacă nu sau da, atunci de unde este deversare din spatele azilului? Am solicitat DSP Mureș să ne comunice care este situația exact, iar în facsimil aveți răspunsul. Incomplet, dar între timp au apărut date noi.
Miracolele de la final de august
Furia premierului Ciolacu a dat roade, iar autoritățile nepăsătoare au luat atitudine. Au avut nevoie de trei ani pentru asta. Primăria Sântana de Mureș s-a implicat de data asta și a constatat că apele menajere se scurg în spatele clădirii, iar fapta este contravenție. Pe scurt, a amendant Asociația Senior Residence și a obligat-o să aducă terenul la forma inițială. Primarul s-a scuzat că a fost acceptată recepția, pentru că s-a bazat pe specialiștii de la CJ Mureș, instituția sa neavând angajați în acel moment pentru domeniul urbanism.
Într-o altă cercetare recentă a DSP, care aprobase o capacitate maximă de 29 de persoane, inspectorii au descoperit 36 de persoane, dintre care 34 fiind permanente. Plus personalul, ceea ce duce la o aglomerație mare la baie, printre altele. Altele fiind disconfortul creat de balta urât mirositoare din spatele azilului și faptul că devin sufocante camerele în care nu i se asigură beneficiarului minimum legal de 6 mp (aici încap 15 mc de aer). Și aceste fapte ar trebui să conducă rapid spre o suspendare a autorizației de funcționare. Vom reveni când se va întâmpla.