Săptămâna aceasta, USR a reușit să treacă de forul decizional (Camera Deputaților) Legea Stop Nosocomialelor, iar acum se așteaptă promulgarea de către președintele Klaus Iohannis. Reamintim că oficial o mie de români mor în urma infecțiilor căpătate în spitale, potrivit raportului parlamentarilor. Ceasul Cetății a încercat să obțină rapoartele pentru Târgu Mureș, dar autoritățile încă n-au răspuns. Atunci, l-am întrebat pe președintele Colegilor Medicilor din localitate, prof. dr. Horațiu Suciu, dacă legea va stopa aceste drame. Sigur, e o lege necesară, dar ea privește doar spre efecte și nu spre cauze. Ar trebui să nu uităm că avem spitale de 40-50 de ani, care au handicapul vârstei, dar și a proiectelor de atunci. Ar fi de ajutor dacă s-ar construi spitale. Altfel, fiecare medic cu conștiință încearcă să salveze vieți, nu să le pună în pericol. Trebuie însă să avem cu ce și un loc care să ne vină în ajutor, ne-a declarat președintel Suciu.
Suciu: Legea nosocomialelor e bună, dar să mergem la cauză
Data:

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.
Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.
De ce să ne susții?
Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.