Primarul Zoltan Soos a aprins focul de artificii în noaptea de Revelion peste noul pod peste Mureș, care va fluidiza traficul de vor ajunge mai repede oamenii din Sântana la muncă. Până mai ieri făceau între o oră și aproape două să treacă podul și să ajungă în centru. Următoarele două poduri vor fi inaugurate de 1 aprilie, iar aeroportul va fi deschis în același timp, cu legături naționale și internaționale, plus 10 noi aeronave și un bilet promoțional timp de un an de 30 de euro spre orice destinație.
La ultimul proiect a pus umărul și președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, care a promis în noaptea dintre ani că va face râul Mureș navigabil pentru bărci mici, dar și iahturi turistice, urmând să organizeze trimestrial concursuri. Și ultima veste bună: strada Gheorghe Doja se va mări cu trei benzi pentru fiecare direcție, iar pista de biciclete va fi unde era stabilit cândva scuarul, iar umbra va fi asigurată de o mini grădină suspendată.
Așadar noul an începe doar cu vești spectaculoase pentru un pamflet. Nimic din ce este scris mai sus nu este adevărat și nu va fi, iar imaginea este din Australia, iar clipul din Londra. Realitatea este că Târgu Mureș a fost animat în centru de un concert minunat dacă ar fi fost alte trupe, nu două necunoscute, iar focul de artificii ar fi fost organizat de primărie, nu de cetățenii abulici.
Oricum, Ceasul Cetății vă dorește să zâmbiți și să iubiți, având mereu alături sănătatea ca aliat. Atât fizică, cât și psihică. Vom avea nevoie într-un an cu patru rânduri de alegeri, unde minciunile vor curge nonstop din gurile oamenilor politici, iar pamfletul din primele rânduri va fi o glumiță nevinovată pe lângă ce promisiuni vor face ei.