Moștenirea lui Florea

După 20 de ani de Florea nu e un roman de Alexandre Dumas și nici măcar de Michel Zevaco, autorii celor mai cunoscute romane de capă și spadă, ci moștenirea lăsată de cel care și-a pus tricolorul de primar al municipiului Târgu Mureș preț de două decenii. Acum că fiara a fost învinsă, am vrut să-i verific bârlogul și toate cotloanele de unde a condus destinele unui oraș spre prăpastia în care ne aflăm.

Fără știrea noilor stăpâni din primărie, m-am strecurat după urmele lăsate de Dorin Florea în clădirea din buricul târgului. Treptele reci m-au urmărit tot timpul în incursiunea execentrică în trecut. Trecut care era lângă mine peste tot. Maldăre de dosare zăceau însângerate pe holurile sumbre, de parcă am nimerit la morga documentelor secrete fără niciun secret. Digitalizarea a însemnat pentru fostul edil ordinul ca subalternii să strângă mai tare degetele pe pix și să noteze pe hârtie dispozițiile și ordinele de stăpân nemuritor. Ascunse sub coperți, mai toate hotărârile ar sughița la răsfoire, ca un bețiv împins cu piciorul pe când visează la vreun pahar prin șant. Alături de ele, pașii timpului au călcat sănătos peste absolut orice obiect din clădire. Pervaze șubrede se întind spre stradă, de parcă așchiile și mucegaiul din ele ar putea sări în fața ambulanței, să fie salvate. Florile au murit și-au fost îngropate pe furiș în ghivece mari sau mici, apoi sicriile de plastic au fost abandonate pe holuri. Fișierele cu documente și pixuri tremurau pe holuri, înghesuite ca pacienții într-un mare spital, pentru a primi tratamentul vital.

Două decenii n-au fost de ajuns pentru evoluție aici, ci pentru involuție. Un site aruncat în scârbă pe internet acum 19 ani arată iar marea grijă pentru digitalizare și alta pentru transparență. Una de care nu e nevoie atât timp cât în jur de 1200 de salariați robotesc ca niște gândaci răsturnați, ce se agită pentru a demonstra divinitățății că fac ceva. Lumea era oricum speriată că noul primar va observa supradimensionarea instituției (cea mai mare la nivel de angajați la acest nivel) și va decide reduceri masive de personal. Așa că unii au început să taie frunze la câini cu mai mare interes, iar alții s-au rugat sub mantia eminenței cenușii a lui Florea, veșnicul număr doi: Maior. Le-a promis salvarea. N-a sunat la 112 să-i raporteze că n-au mască, dar le-a jurat public că va lansa o linie specială pentru cei abuzați și discriminați că stau de pomană pe banii contribuabililor. Probabil numărul va fi un robot, care-i va ajuta într-un final să plângă liniștiți în timp ce apăsă 1 pentru epurare etnică, 2 pentru deranj de la masă, 3 pentru lipsa examenului pe post, 4 pentru că-s prea mulți din aceeași familie care dorm prin birouri, 5 pentru incompetență, 6 pentru corupție, 7 pentru că amanta a fost chemată la muncă, șamd.

Pentru a nu-mi rămâne-n nări damful de istorie mucegăită, am plecat grăbit. Atmosfera anilor ’80 e faină doar în filme și clipurile muzicale. Pentru cei mai mulți români n-a fost o bucurie acea epocă. Ea însă e gravată de ultimele două decenii pe zidurile clădirii condusă haotic către dezastru, dar și-n uniformele celor mai mulți funcționari publici, care s-au adaptat regimului și au supraviețuit, îmbăcsiți de metehne.

Inventarul moștenirii lui Florea nu s-a terminat însă cu scurta mea incursiune. De sub pietrele primăriei vor mai ieși tot felul de reptile și gângănii, iar pieile schimbate de edil au rămas prinse-n tot felul de cercetări penale, unde se zbat și alți tovarăși de-ai lui, ca niște muște obosite în pânza de păianjen.