back to top
RON - Română (nou) leu
EUR
5,34
USD
4,77
GBP
6,31
9.8 C
Târgu Mureș
RON - Română (nou) leu
EUR
5,34
USD
4,77
GBP
6,31
9.8 C
Târgu Mureș
spot_img
Prim-plan''Mobexpert'' Târgu Mureș se închide și concediază zeci de oameni

”Mobexpert” Târgu Mureș se închide și concediază zeci de oameni

Data:

Astăzi, două echipe rivale au ajuns la Târgu Mureș pentru închiderea fabricii de mobilă din oraș, cea administrată de Liviu Tudor, prin compania sa, dar care îi aparține celebrului Dan Șucu, acționar la Rapid și vedetă la Imperiul Leilor. Povestea unei concedieri colective s-a tranșat repede.

Prolex a ajuns la Târgu Mureș să privească dezastrul după o greșeală

Daniel Florea, directorul executiv de la Prolex, a venit astăzi să discute despre salariile compensatorii, dar nu a apucat să facă mai nimic. ”Din păcate, cu toate că le-am spus să nu semneze nimic până nu ajungem noi, angajații au făcut-o. Așadar, acum 70 de persoane vor fi trimise acasă din 1 iulie. Au fost 90, dar alții au demisionat înainte. Am aflat abia în Târgu Mureș că oamenii semnaseră decizia administratorului Liviu Tudor. Unii vor încasa un salariu compensatoriu, alții două. Cum au negociat ei. Putea obține măcar trei, dar n-au ascultat. Îmi pare rău pentru ei”, ne-a declarat directorul Florea.

Cu profit în plină pandemie, administrarea firmei s-a dovedit problema

profit mobexpert targu muresDeschisă în 2004, cu 200 de angajați, societatea Studio Mex din Târgu Mureș a mers câțiva ani pe cifre de afaceri enorme, dar cu profit ridicol. Din 2008 a fost mereu pe pierderi până în primul an de pandemie: 2020, când a avut un profit de șase milioane de lei. În 2021 au apărut problemele, iar toate liviu Tudordegetele arată către firma care administrează afacerea lui Șucu: Gammastill Remedii Naturale SRL, care-i aparține lui Liviu Gabriel Tudor (foto Linkedin). Așa s-a decis la București să fie oprită fabrica de mobilă timp de trei ani, pentru că partea administrativă nu performa.

Nu sunt informații dacă va fi redeschisă vreodată, iar cei 70 de salariați vor trebui acum să își găsească alt loc de muncă sau să aștepte de la stat ajutorul de șomaj. Exista posibilitatea ca anagajații să primească mai multe salarii compensatorii, dacă așteptau ca liderii sindicatului Prolex să ajungă la masa negocierilor.

Cum se lăuda Mobexpert cu Târgu Mureș

Firma s-a tot extins, iar în inima Ardealului a făcut o investiție mare, cu care compania se lăudă în continuare pe site-ul său încă din 2007: ”Mobexpert a demarat proiectul de relocare a fabricilor ConfoMex, StudioMex, IleforMex, MuresMex în Parcul Industrial de la Târgul Mureș. Investiția de 28 de milioane € a inclus și construirea platformei logistice cu o suprafață de 12.000 mp. 

Platforma este una dintre cele mai performante din România și are un rol foarte important în fluidizarea distribuției regionale, permițând servicii mai bune în magazinele Grupului și susținând dezvoltarea rețelei regionale Mobexpert”.

Foto principală: Mobexpert

Urmărește-ne pe Google News

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.

Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.

De ce să ne susții?

Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.

 

 

 

Tiberiu Lovin
Tiberiu Lovinhttp://ceasulcetatii.ro/
Jurnalist din 1992. În 2007, Lovin s-a orientat către presa online, unde a dezvoltat blogul Reporter Virtual, transformat în site și la final în portal, după care l-a vândut unui grup de investitori. A fost primul site dedicat presei cu un succes constant și cu numeroși cititori, cu un vârf de aproape 100.000 de unici zilnic. În 2009 a renunțat la presa scrisă, iar de atunci a realizat mai multe site-uri de știri.Ultimul fiind Ceasul Cetății, după mutarea sa peste noapte din București la Târgu Mureș, în căutarea unei tihne imposibile în capitală. În paralel a înventat emisiunea La tablă, una de dezbateri ce are loc la cea mai importantă televiziune din oraș: M9 tv.Visul său rămâne să-și găsească răgazul de a scrie cărți.

Distribuie:

Populare

Recomandari
Related

Unde se oprește apa și de ce

Compania AQUASERVS.A.anunţă consumatorii că, pentru remedierea unei avarii la...

Avarii la uzina de apă și cinci comune afectate

Compania AQUASERVS.A.anunţă consumatorii că, pentru remedierea unei avarii la...

Proiect de 5 milioane de euro la Sovata

''Un viaduct vechi de peste 100 de ani va...

COMUNICAT SISTARE APĂ

Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii că, pentru executarea unor...