back to top
RON - Română (nou) leu
EUR
4,97
USD
4,50
GBP
5,90
20.3 C
Târgu Mureș
RON - Română (nou) leu
EUR
4,97
USD
4,50
GBP
5,90
20.3 C
Târgu Mureș
spot_img
Prim-planDe cine, cum și pentru ce a fost făcut bradul din lemn

De cine, cum și pentru ce a fost făcut bradul din lemn

Data:

Vocea orașului. După ce Primăria Târgu Mureș a cumpărat un brad artificial cu 20.000 de euro, pe motiv de ecologie, în zona tradițională a bradului a fost montat unul din lemn umplut cu lemne. De data asta, municipalitatea este printre organizatori, iar ideea nu mai este ecologică, ci umanitară. Cele două inițiative se bat cap în cap, iar de aici au apărut discuțiile pe grupurile din oraș. O reținem pe cea mai importantă, care-i aparține lui Dan Mașca, fondator al POL și om de afaceri. O cităm exact cum a fost scrisă. Concluzia Ceasul Cetății la final
Mașca: s-a continuat dubla măsură
”Problema nu este ca se face ceva in spatiul public si cum se face din punct de vedere vizual, ci cum se ajunge in spatiul public, cine primeste voie si bani, cine stie din comunitate ca se poate face ceva, doar nu este nimic afisat din timp si nu se stie ce si cum se poate organiza.
De ce au ajuns cei 330.000 lei doar la doua ong uri pentru a organiza unul in piata teatrului si altul linga cetate si incredintindu se direct? De ce nu s-a organizat din timp, doar se stia de la Craciunul trecut ca urmeaza cel din 2021, nu?
De ce nu s-a spus ca se pune la dispozitie zona x pentru evenimente de binefacere?!?
Adica s-a continuta dubla masura similara cu cea a fostei gasti vesele, adica unii cetateni sunt mai egali ca altii daca au pile, cunostinte, relatii la cei ce conduc comunitatea, platiti din banii TUTUROR contribuabililor. Cetatenii nu trebuie sa aiba doar obligatia de a le plati taxele si impozitele, ci trebuie sa aiba si aceleasi drepturi in a accesa banii din bugetul local si spatiile publice”, a scris Dan Mașca pe Facebook.
Ce zice organizatorul: Materialul lemnos va fi donat unor familii nevoiașe

”Rotaract Club Téka anunță demararea tradiționalului Proiect de caritate de Crăciun Give in a Different Way, anul acesta într-o formă specială. Ca de obicei, scopul principal al proiectului este acela de a oferi suport unor oameni nevoiași în preajma sărbătorilor, de data aceasta în două moduri:- Amplasarea unui Pom de crăciun caritativ în zona Ceasului cu Flori, urmând ca la finalul proiectului, materialul lemnos să fie donat ca lemn de foc unor familii nevoiașe, și- Amplasarea unei căsuțe de lemn în cadrul Târgului de Crăciun Târgu Mureș, în zona Ceasului cu Flori, unde veți putea savura băuturi calde, urmând ca profitul să fie folosit ca și contribuție directă la facturile la utilități pentru oameni aflați într-o situație financiară precară.

Pentru a beneficia de ajutor, persoanele aflate într-o situație dificilă, sau cei care cunosc asemenea persoane, vor putea apela numărul verde al Serviciului de Ajutor Telefonic (0265 555 555) operat de către Asociația Solidaris, partener al proiectului, începând din data de 15 decembrie.

S-au implicat în acțiune Asociația Solidaris, Aquaserv și Primăria Municipiului Târgu Mureș”.

Ce susține Ceasul Cetății: ipocrizie și reclamă gratuită

Nu poți da zeci de mii de euro pe un brad de plastic, pe motiv că suntem ecologiști pe banii cetățenilor, pentru ca apoi să montezi unul din lemn, unde a intrat lejer un camion. Este ipocrizie. Și nimic n-a fost transparent. Nici de la cine, cu cât, în ce fel și ce garanție are bradul artificial. Nici la această oră, la două săptămâni de când am dezvăluit prețul, nu există datele pe site-ul primăriei, cu toate că decizia de achiziție a fost luată din luna mai. Le-am și solicitat, nu doar am scris. De aceea, ne îndoim că doar ecologia a îndemnat administrația să spargă pușculița publică pentru un brad de plastic. Nu facem procese de intenție, dar ascunderea informațiilor nu are legătură cu transparența anunțată de edil în campanie și după. Ea nu există în acest caz și nu este singurul.

Indiferent dacă este pentru o cauză umanitară, primăria nu este agent publicitar pentru nicio asociație, fundație sau firmă. Nu ar trebui, dar asta se întâmplă. Orice spațiu concesionat trebuie să aibă un cost, iar ideea să fie publică, pentru că e posibil ca altcineva să vină cu una mai bună. Spre exemplu, acolo ar fi putut fi proiectat un brad virtual cu mesajul umanitar. Am fi fost și ecologiști, iar oribilitatea de brad din lemne n-ar fi existat. În momentul în care vrei să faci o faptă bună, nu e nevoie de mare publicitate, ci pur și simplu treci la treabă. Așa nepremiat de gașca presei locale, Ceasul Cetății s-a implicat direct în cauze umanitare și nu doar cu scrisul, ci cu fapte ce implică bani și timp. Așa putea proceda și organizația menționată, la fel primăria. Iar gazeta virtuală nu este centru de binefacere și nici instituție publică. Dacă depinde de noi și avem posibilitatea, ne ocupăm fără tam-tam. De aceea, legând cele două evenimente care au scandalizat o parte dintre târgmureșeni, considerăm că acțiunea este o dovadă de ipocrizie și de reclamă gratuită. Nu credem că-s motive de mândrie pentru nicio instituție susținută din banul public.

Urmărește-ne pe Google News

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.

Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.

De ce să ne susții?

Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.

 

 

 

Tiberiu Lovin
Tiberiu Lovinhttp://ceasulcetatii.ro/
În 2007, Lovin s-a orientat către presa online, unde a dezvoltat blogul Reporter Virtual, transformat în site și la final în portal, după care l-a vândut unui grup de investitori. A fost primul site dedicat presei cu un succes constant și cu numeroși cititori, cu un vârf de aproape 100.000 de unici zilnic. În 2009 a renunțat la presa scrisă, iar de atunci a realizat mai multe site-uri de știri.Ultimul fiind Ceasul Cetății, după mutarea sa peste noapte din București la Târgu Mureș, în căutarea unei tihne imposibile în capitală. În paralel a înventat emisiunea La tablă, una de dezbateri ce are loc la cea mai importantă televiziune din oraș: M9 tv.Visul său rămâne să-și găsească răgazul de a scrie cărți.

Distribuie:

Populare

Recomandari
Related

Acțiunea Clientul. Pizzeria care-și ceartă clienții

Astăzi are loc inaugurarea rubricii Acțiunea Clientul, una unde...

Dobre și Togănel deschid listele parlamentare

După zvonuri ațâțate de publicația Punctul că Dorin Florea...

VIDEO. Flagrant când primarul Soos abuzează o bătrână

Desigur este vorba doar despre un abuz fizic la...

Spectacol caritabil pentru salvarea vieții unui jurnalist

De ceva vreme, jurnalistul Ioan Ceaușescu se luptă pentru...