Senator PSD și rector al UMFST Târgu Mureș, Leonard Azamfirei a fost etichetat drept dictator prima oară în primăvara lui 2019, când sute de studenți au protestat pe străzile orașului. Povestea de atunci este oarecum simplă. Cu două săptămâni înainte de examen, Senatul universității a decis schimbarea regulilor jocului și a introdus sistemul de examinare unitar. Mai exact: aceleași teste pentru studenții de la secția maghiară cu ale celor de la română/engleză. Fără ca studenții să fie întrebați sau ca ca legea educației să fie respectată (art.136 prevede că e nevoie de trei luni).
Nu doar studenții au fost deranjați, ci și profesorii. Nu toți au avut curaj, dar 30 de cadre didactice au ajuns să fie anchetate disciplinar (25 maghiari și cinci români). S-a schimbat ceva după protestul pe străzi și acuzele universitarilor? Nu. El Dictator a comunicat empatic (în ghilimele, desigur) că este vorba de o presiune și va rezolva situația. Și-a rezolvat-o. Ancheta fără fond a profesorilor n-are nici azi vreun rezultat, iar sistemul impus forțat funcționează. Și funcționează cu dificultate din moment ce înscrieriile au scăzut dramatic la UMFST. Sunt convins că ne vor fi oferite cifrele exacte de către universitate, dar e peste 50% în minus.
Studenții supărați și profesorii incriminați au sperat însă că vor scăpa de Azamfirei în decembrie, când aveau loc alegeri pentru funcția de rector. Ghinion! Uns cu toate alifiile, senatorul nostru a găsit soluția pentru al treilea mandat: s-a folosit de un singur cuvânt pentru a reuși. Cuvântul este subliniat: ”o persoană poate candida doar pentru două mandate succesive, complete, de câte 4 ani”. Așadar, s-a suspendat o perioadă scurtă și nu a mai avut mandatul complet. Acum, strategia poate fi folosită la infinit, iar rectorul poate rămâne în funcție până când se va plictisi. La fel procedează și alți rectori. E o strategie binecuvântă de șeful lor: ministrul Cîmpeanu. Dacă n-ar fi așa, atunci ar fi scos cuvântul complete din discuție, iar două mandate de patru ani ar fi suficiente pentru orice rector.
Nu se va întâmpla, pentru că universitățile învârt sute de milioane de euro, iar de aici e valoros și praful care cade de pe bancnote. Mai multe în curând despre praf. Și să nu uităm că universitatea are autonomie, deci e un stat în stat, iar indiferent de organismele așa-zis independente din instituție tot rectorul este cel care taie și spânzură. Din păcate, aici, la UMFST, suferă studenții de la secția maghiară, care tot visează la o facultate în limba natală, dar visul le-a fost spulberat din 2012, când din cauza asta a picat Guvernul Ungureanu, singurul care a îndrăznit să aprobe așa ceva.
Așadar, să răspund la întrebare din titlu: cum este statul unui dictator local? E liniște. Pe moment. Informațiile mele din interior anunță că ea va fi tulburată curând. Până atunci, supușii trebuie să pupe inelul stăpânului dacă vor să mai fie în stat.
PS Dacă rectorul se va supăra pe eticheta pusă de studenții care strigau Jos Dictatura, atunci poate ar fi bine să se apropie mai mult de ei. Și dacă vrea cu adevărat să-i ajute, atunci îi va asculta. Dacă nu, oricum el va rămâne cât timp își dorește pe funcție, dar este păcat de generațiile care vor pleca dezamăgite din instituția simbol a orașului.
