Vești

Consilierul primarului iese la atac împotriva ziaristei-hărțuitoare

În urma scandalului în care o funcționară publică a depus plângere la poliție că a fost bătută de ziarista-hârțuitoare în fața Primăriei Târgu Mureș, Mark Christian Hermann, consilierul primarului Soos, a ieșit la atac pe Facebook cu un lung mesaj împotriva violenței. Cităm integral:
🚫⛔👊STOP VIOLENȚEI ȘI PUTERII PUMNULUI ❗
În urmă cu două zile o angajată a autorității publice locale din Târgu Mureș a devenit victima unor agresiuni fizice, fiind infășcată, smulsă de braț, zgâriată și trasă de păr, toate acestea petrecându-se în fața clădirii primăriei, pe stradă, în plină zi, în orele de după-amiază.
🥊 👤Agresorul nu e nimeni altcineva decât o așa zisă „jurnalistă”, care de 7 luni încoace vine la primărie „în vizită” într-o manieră zilnică „cu capsa pusă” și cu „sămânță de scandal”, hărțuind în mod constant primarul, membrii cabinetului, precum și pe mai mulți funcționari și angajați ai instituției, inclusiv pe subsemnatul.
🚷 Aceasta deja în nenumărate rânduri – cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor primite din partea personalului cu atribuții de control acces și îndrumare de la intrarea instituției – a pătruns la etajele superioare a primăriei, intrând peste numeroși angajați în birouri care nu sunt destinate lucrului cu publicul, adresându-le oamenilor din incintă o sumedenie de insulte, jigniri și înjurături, filmând-i fără acordul lor prealabil și distribuind mai apoi aceste materiale „fabricate” pe rețelele de socializare, doar cu unicul scop de a-i înjosi, umili și denigra în fața unui larg public. Toate acestea însă au culminat acum cu săvârșirea unor fapte de violență fizică împotriva unui angajat al instituției.
👥👥Aceste acțiuni sunt parte componentă al unui mecanism de tip „kompromat”, coordonat și operat de mai multe persoane, în forma unui grup organizat. Ceea ce nu au înțeles ei însă nici până azi, este faptul că dreptul de a conduce o comunitate nu prin violență se dobândește, ci prin alegeri democratice, din 4 în 4 ani, prin votul unei majorități, și nicidecum nu prin incitările lor exprimate în spațiul public, citez: „să-i scoatem cu forța din primărie!”
📌 Există dovezi clare și concludente, că persoana în cauză nu acționează singular, aceasta fiind „îndrumată”, instigată și probabil finanțată de către alte personaje mai mult sau mai puțin obscure, care au înțeles să degradeze „lupta” lor pentru putere la un asemenea nivel josnic și furibund încât finalitatea acțiunilor lor să se valorifice prin comiterea unor atrocități fizice săvârșite împotriva celor vizați de către aceștia.
⚠️Consider că este totodată și datoria mea morală să-mi exprim în mod public indignarea, revolta și consternarea față de cele petrecute, deoarece la rândul meu am fost și eu victima unor agresiuni similare în cursul anului 2018 când eram consilier local. Agresorul meu a fost condamnat 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 3 ani, acesta aflându-se și la momentul prezent sub supravegherea ofițerului de probațiune.
👉✅ Scopul lor atunci a fost același ca și acum: să te provoace într-o asemenea măsură încât să ripostezi, ca mai apoi tot agresorul să se poată poza în postura de victimă. Nu am ripostat, dar pentru că acesta a venit deja cu „lecția pregătită”, după incident în primele zile a presărat în spațiul public și în presă false acuzații la adresa mea conform cărora „consilierul local ar fi bătut cetățeanul”, fiind mai apoi contrazis în totalitate atât de înregistrările video și martori, cât și faptul că nu am ripostat nici atunci când orice om, în virtutea dreptului la autoapărare, ar fi făcut-o.
📖 ⚖ 👮 În calitatea mea de simplu cetățean, solicit în mod respectuos — dar ferm! — ca instituțiile abilitate, mai cu seamă parchetul și poliția să-și facă datoria și să cerceteze cu celeritate, în mod profesionist și la cel mai amănunțit mod posibil cele petrecute, fără a se limita doar la făptuitor, ci inclusiv să fie atrasă răspunderea complicilor, instigatorilor și finanțatorilor acestor acțiuni ilicite cauzatoare de prejudicii îndreptate împotriva altora. Dreptul fundamental la siguranță, la integritate fizică și psihică, la demnitate și propria imagine trebuie protejate, iar pentru aceasta există puterea legii, care trebuie imediat aplicată în cazul unor asemena derapaje de la valorile sociale ocrotite.
❗ Politica, dorința de a te pune în fruntea unei comunități nicidecum nu poate însemna violență! De aceea consider că și concitadinii mei târgumureșeni care vor să trăiască într-o comunitate civilizată și pașnică, trebuie să se delimiteze de la asemenea acțiuni violente și de asemenea personaje care se pretează la săvârșirea unor fapte de loviri și alte violențe, hărțuire, incitare la ură și discriminare etc.
Hermann Mark Christian — consilier al primarului
(…🇭🇺 urmează în curând și versiunea în limba maghiară / a magyar nyelvű verzió is hamarosan következik)

Citeste si

Urmariți Ceasul Cetății si pe Google News

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like

👇

omentarii

  1. Aceasta psihopata i sa dat o pâine ca urla foamea în ea și ea ce aa făcut? În loc sa aprecieze mila unor macaronari… Ea le făcea copii din actele societății exista articole… Asa ca să nu mire nici vizitele ei prin birourile unora ieșind cu paru ciufulit… Asta înseamnă o jurnalista remarcabila sa… Faci orice pentru informații 👉👌👈 Csak így tovább madame😜🤣

  2. Nu vedeți ca mai nou a trecut la hartuirea avocaților… Consilieri au fost… Ce mai urmează!? Madame Con labbra pronte 🤪… Macaronarii știu de ce!… Scursura asta va ajunge la locu ei locul creaturii e înapoi la balamuc cu tratamentul adecvat și cămașă de forță! Doar o chestiune de timp la care procese are și câte va mai avea!

  3. Toti cetățenii hartuiti de aceasta,, bolnava psihica notorie și irecuperabila, sa i depună plângeri simplu! Altfel cine știe cine mai urmează pe lista acestei creaturi care provoacă silă, scârbă, și dezgust prin simpla ei apariție. Trebuia demult trimisa de unde ia fost permis sa iasă într-un cuvânt PSIHIATRIE!

  4. Sa fim serioși asta după ce ca are gurita ca capu de vidanja și ea mai hărțuieste🤣🤣🤣 în ce lume trăim dne 🤣🤣arătarea asta?.. Sa fim serioși… Se vede după fata ei ca nui normala 💯💯💯

  5. Pe ea o preocupa cine ce amanti amante au… madame boca d oro… Alias liliana morariu… Macaronarii ști de ce 🤫💯ai porecla asta e cazu sa o știe toată lumea puro ce ești! Hai sictir și fuga la pastiluțe ca iar nu ți le ai luat și iar te iei de oameni animalooo

  6. Toate jegurile ordinare și bolnave psihice ca ea care provoacă instiga și hartuiesc trebuie adunate unde le este locul la asemenea specii bolnave psihice La – NEBUNI- scurt pe 2!

  7. Moartea în vacanta cu toagla ei cu tot cu care bântuie haotic prin oraș vezi sa nu te accidentezi ca nu semnalizezi psihico… Mai faci mișto poze pe motoretă sus… Stim ca îți place, up, da tu nu ești în măsura retardato sa faci haz de un om care fata de tine e superior și în studii educație funcție… Iar tu înafara de o bolnava psihica josnica și ordinara o boschetara pe românește nu ești nimic… Un 0 barat o nulitate absoluta… O chiriasa de 2 lei… Apartamentul tău lai pierdut ca nu ai fost capabila sa achiți cheltuielile boschetaro și tu te găsești sa vorbești animal nenorocit ce ești! Sper sa ajungi unde ți-e locul și justiția sa își facă impecabil treaba la câte ai e doar o chestiune de timp și ne vei lipsi om fără caracter epava ce ești psihico incurabila! Ordinara de 2 lei

  8. Hartitoarea bolnava psihica de pe str câmpului cunoaștem aceasta bolnava incurabila ea de mica e bolnava… Oricum sa jucat prea mult cu gura👉👌👈😜

  9. Pe asta care nu știe scrie corect dar provoacă și hartuieste o așteaptă patul din salonul unde a fost în 2018…poate nu va avea aceasi vedere cu pădurea dar va avea căldură măcar ca vine iarna oricum chiriașa de 2 lei! Care ești

  10. Asta va întra în cartea recordurilor la câte dosare are și va mai avea și normal avem o eminenta în oraș 🤣🤣o bolnava psihica ordinara care hartuieste, instiga, și provoacă… Vezi sa nu îți găsești nasu si nu mai o sa fi capabila sa hartuiesti în viata ta… Orice e posibil nu ți-e rușine ordinaro? Sincer! Cât mai trebuie orașu sa îți suporte provocările hartuielile bolnavo?… Psihica miloaga pe Facebook ce ești chiriașa de pe câmpului 1 b

  11. Și pe sluga asta a lu…. O preocupa de amante…… Pestrito… În locu tău PRNALISTO mi a-și vedea Lungu nasului… Oh scuze… Tu vezi alte mărimi în alte părți alte corpului uman chiar nu ți-e rușine afoana care ești nici sa scrii corect cornuto ce ești nu sti! Aviz postările de pe contul tău ordinar ca tine unde hartuiesti tu pe toată lumea da cine te visezi tu boschetaro pe românește tu chiriașa ordinara de 2 lei încă și la misto te urci pe un motor… Nerușinata bolnava ca un om normal nu face ce faci tu…vrei sa vezi ce înseamnă să fi hartuit biciclista marmota zi!!!…… Dar ptr mocicosele ca tine justiția își va face datoria… Justiția pe care tu o numești cum o numești postările tale vorbesc idioato… Tu îți bați joc de politie, justiție, magistrați, tot ce îți cade la mana pana când tu fosilo ordinara?… Apusul tău va fi sau la psihiatrie unde ai mai fost sau la temniță!.. Nerușinat o care ești tu

  12. Mamma vampir se numește arătarea asta bolnava asta psihica care în 2018 a fost internata la nebuni… O nebuna punct! Calus in gura ca dacă musca ne îmbolnăvește la câte… Circula prin acel orificiu… Cămașă de forță și poc go… Simplu cum merita hartuitoarea asta ordinara… Prosti îs cei care nu îți fac plângeri ptr hartuire… Ordinaro!

  13. Prosti în sensul ca te hartuieste și stai și lași asa în sensul asta am m am referit… Da vei avea parte dacă știi melodia lui Constantinescu o lume minunata… Sa ți hartuiesti colegele sau de la nebuni unde ai fost în mai multe etape… Sau colegele de celula unde tu garantat vei ajunge ptr prostiile tale ptr hartuirile și batjocura ce o faci tu… Ca zici ca ești babusca asa buze ai ferească dzeu pai tu ești în măsura sa hartuiesti ofilito chiar nu ți-e rușine la nas 0 nullo ce ești boschetaro miloaga tik tok și fb aloo vorbesc postările tale cățelușo

    1. 🤣🤣🤣Tanți mita biciclista a cazut si si a rupt 😜chici ciupercă ce e… Piei satană care hartuiesti tu dregi tu faci… La o adică ce face o bolnava psihica care imediat te arunca afara și de pe câmpului… Tu vorbești nebunilaa huoo piei satană! Bolnava evadata de la nebuni 🤣🤣lui Eminescu sau a cui 🤣?

  14. Gunoiu asta uman da asa este bolnava asta psihica… Cica a primit scrisoare anonima cum o domnișoară urina în birou la primărie într-o sticla aloo… Psihico… Te lauzi ca publici tu numele acelei persoane… Psihico… Dar de ce nu spui cum faci oral tu nebuno la platou la unii investitori strategici din mintea ta ca real sant doar niște macaronari veniți în oraș ca acolo ii fugarea lunea… Nebunoo… Tu vezi barna din ochii altora… Sau ție barna îți întra în gura logic ca nu poți sa o vezi la foamea ce o ai… Bolnava psihica plina de dosare ordinara ce ești tu mereu i vezi pe alți FLOASCO ce ești fomista de 2 lei

  15. Domn consilier sant neutru dar asta e o bolnava psihica frustrata o nula arestata 24 de ore în 2006 și externata în 2018 de la psihiatrie deci))? Și cu vreo 20 de dosare ca va rupe centura și flauturile ptr daune ordinarei astea locul nu este între oameni nimic mai mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button