Prim-planVești

16 decembrie 1989- ziua care ne-a făcut liberi

Libertatea de astăzi o datorăm timișorenilor

În urmă cu 32 de ani s-a auzit pentru prima oară Jos Ceaușescu! Nimeni nu știe cine a fost cel care a strigat în timpul unui conflict ce părea sortit sugrumării în fașă. Totul a pornit după ce Securitatea a aranjat ca pastorul reformat Lazlo Tokes să fie mutat din Timișoara undeva la țară. Enoriașii s-au revoltat încă din aprilie 1989, dar ordinul de evacuare a casei de către Tokes a ajuns la 15 decembrie. Oamenii s-au adunat și au spus că nu sunt de acord. Pe 16-17 decembrie, protestatarii din Piața Sfânta Maria au fost asaltați de securiști, milițieni, pompieri și armată. Erau maximum 200 de persoane, iar 63 au fost ucise. Nu au renunțat, iar încet-încet muncitorii din fabrici s-au alăturat protestului. Abia pe 21 decembrie a izbucnit revoluția de la București, unde neinspirația lui Nicolae Ceaușescu l-a condus la ideea de a strânge masele și să le spună despre teroriștii din Timișoara. Restul este istorie.

Citeste si

Amintirile Adrianei Săftoiu

Pe 16 dec 1989, îmi pregăteam valiza să merg în vacantă, acasă, la Timișoara. Eram studentă în anul II la Universitatea din București, Filologie. Un coleg de facultate, bucureștean, mă întreabă dacă merg acasă. I-am răspuns senină că da. Încerca să îmi sugereze că acolo se întâmplă ceva, dar nimic clar. După ce m-am întors la Facultate, în ianuarie, mi-a spus că asculta Europa Liberă și că aflase de Timișoara, dar nu avusese curajul să îmi spună. În căminul 6 Martie de atunci, de abia cu două luni în urmă, prin noiembrie ’89, am avut acces la prizele din cameră. Eram atât de mulțumite că s-au deblocat prizele si că puteam fierbe un nechezol în cameră și nu în acel oficiu cu vreo 6 prize la care ne conectam studentele din vreo 20 de camere pe palier (câte 4 în cameră) încât ideea să asculți radio Europa Liberă era de negândit.

Pe 17 dec am luat drumul Timișoarei. Habar nu aveam ce se întâmpla. Am stat vreo două ore, în câmp, pe lângă Lugoj fără să știm de ce. În vremurile acelea, nici nu exista vreun de ce. În gara din Timișoara, ne-au legitimat. Asta era nou. Mă gândeam că are legătură cu faptul că mergeam cu „nașul”. Eram în culpă. Dar nu pentru că „nașul”, ci pentru că aveam flotant de Timișoara (buletinul era cu domiciliu în Târgu Mureș), viză expirată, student în București. Îl văd pe tata care îi explica acelui nene care ne legitima și care deja mă trecuse pe lista suspecților, că locuiesc în Timisoara, el e tata, îi arăta niste documente. Mă lasă să plec. Ieșind din gară, văd pentru prima dată TAB-uri. Tata nu îmi spune nimic, îmi zice să nu mai pun întrebări. Străzi pustii, chioșcuri de ziare arse. Trecem pe lângă spitalul de Urgențe. Tab-uri și acolo. Ajung acasă. Geamurile acoperite cu pături. Să nu se vadă lumina aprinsă pe timpul nopții. Mi se explică cu o voce foarte joasă că în Timișoara e revoltă. Pe 19 decembrie, m-am strecurat cu fratele-meu din casă și am ieșit pe stradă. Din partea mea, nimic eroic. Îmi era frică, dar vârsta și cei din jur au făcut posibil să mă alătur grupului de studenți care mergeau spre Catedrală.
Acum, după 32 de ani, îmi spun că, dacă cineva îmi zicea atunci că voi ajunge la peste 50 de ani și tot despre partidul dl Iliescu vom vorbim, că tot FSN/PDSR/PSD vor face agenda publică i-aș fi spus că e „bolund”.
Foto: Costin Duma

Array

Urmariți Ceasul Cetății si pe Google News

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like

👇

Back to top button