Aproape de centrul orașului-bijuterie Târgu Mureș, la circa cinci-șapte minute de mers agale, o deltă în miniatură se ascunde timid în fundul unui drum pitoresc cu piatră cubică. Puțini oameni știu secretul păstrat cu sfințenie de administrațiile orașului, iar cea inovatoare a arheologului Zoltan Soos e și mai conspirativă. Sub sloganul ajuns subiect de meme pe Facebook (Se lucrează!), cel mai înalt primar al municipiului nu suflă o vorbă despre miracolul naturii dezlănțuite ce adună la un loc copaci, plante, stuf, boscheți, o varietate interesantă de păsări și tot felul de vietăți din capătul unei străzi ce pare arc peste secole.
Puternic și iute ca un șarpe, Mureșul se unduiește în spatele caselor de pe strada Câmpului, locuințe ce sunt păzite de trotuare antice, cucerite de ierburi variate și nelipsitele borduri lipsă. Puteți admira o parte din peisajul surprins ieri, 23 mai, în apropierea centrului istoric al orașului trandafirilor.
Câteva imagini cu puternic impact emoțional completează povestea unei reușite implicări administrative într-o zonă rezidențială. Și nu este singura.