Primarul care ”nu există” și un tărâm de poveste

N-am crezut că există primarul din fotoreportajul scurt de mai jos, care nici măcar nu era în plan să fie pomenit. Povești despre astfel de edili am mai auzit, dar l-am cunoscut doar pe unul (Constantin-Tudor Mihalache din Copșa Mică). Ce m-a surprins merită un reportaj lung, dar cititorii de azi n-au timp de lecturat, iar metaforele îi cam lasă reci. În general, că mai sunt cititori profesioniști, dar rari ca pepitele de aur din apele de munte. Așadar, aici veți găsit un rezumat sec și la obiect cu multe poze însă. 🙂 (Galeria foto integrală este la final). Informația este importantă și ar fi păcat să nu descoperiți parțial ce-am aflat într-o vizită neprogramată.

La doi kilometri distanță de orașul Dumbrăveni, din județul Sibiu, o plăcuță scrisă atipic te anunță că ai ajuns la Hoghilag, pe Tărâmul Tuberozelor, o comună formată din trei sate și recunoscută oficială de la 1300.  Vineri, 13 septembrie, doi turiști au aterizat pe meleagurile călcate deja din satul care a devenit de poveste pornind de la o postare pe Facebook și un edil dintr-un partid care-mi este antipatic de 35 de ani. Până la urmă este vorba de o comună cu nume ciudat, iar renumele îi este dat de flori cu nume ce te trimite cu gândul la o boală. Să intru în poveste, totuși.

Aterizarea într-un loc de poveste

După un drum de o oră, cam atât faci de la Târgu Mureș, am deschis geamul și-am întrebat o tanti din fața unei case: mai găsesc undeva tuberoze? Doamna întrebată mătura în fața porții, dar s-a oprit brusc și-a strigat peste drum la o bunicuță ce trebăluia prin fața gospodăriei. Bătrânica s-a gândit puțin, apoi ne-a spus: mergeți la…(un termen de care n-am auzit). Observând că nu ne-a prins, zâmbind, a revenit prima femeie și ne-a lămurit: opriți la biserică și de acolo căutați porțile pe care sunt etichete cu tuberoze.

Abia am parcat când și-a făcut apariția un puști pe bicicletă, care se codea să deschidă gura, dar părea frământat să ne spună ceva. L-am întrebat și pe el dacă știe unde mai găsesc tuberoze de vânzare, pentru că știam că florile le poți găsi până la început de octombrie, dacă vremea e bună. Puștiului aparent timid i s-a luminat fața și ne-a invitat: haideți după mine! Și-a început să pedaleze de m-a apucat râsul, în timp ce m-am gândit că avea de gând să ne pună la sport, să alergăm după el.

Tanti Nona și tuberozele ei de vis

Băiatul doar a traversat strada, a intrat repede într-o curte cu eticheta pomenită și a ieșit fericit, apoi a exclamat: aici! Din curte și-a făcut aparția Tanti Nona, o bunicuță haioasă foc care nu știe de internețuri, dar știe de flori. În timp ce intram în gospodărie, puștiul (Hunor zis și Huni) ne-a momit: așa-i că vreți să vedeți și biserica veche? I-am spus da, apoi a venit șocul: vreți să-l chem pe domnul primar să vă povestească istoria ei? M-am uitat la ceas: 16.30 și vineri, momentul acela în care știi că funcționarii publici au obiceiul să rupă ușa de la birou de mult timp. Sigur, i-am spus, aproape sigur că va reveni cu o scuză, că edilul e plecat în vreo misiune de frecat menta la chermeze de weekend.

Primarul care nu există

După jumătate de oră de povești cu Tanti Nona și luat florile ce încă mă adorm noaptea cu parfumul lor și mă trezesc dimineața, chiar după o săptămână de stat în vază, am ajuns din nou la biserică. Într-un minut, Hunor a țopăit bucuros spre noi: vine și dom primar acum! În alt minut a ajuns Nicu Lazăr, un bărbat micuț și vioi căruia nu-i poți ghici vârsta, dar te gândești că ar avea între 35 și 50 de ani. Are 47. L-am salutat și l-am întrebat direct: cum de ați venit că suntem doar doi turiști (i-am spus la final că sunt jurnalist)? Acesta a ridicat din sprâncene și a replicat plin de viață: pentru noi contează fiecare turist! Mi s-a părut o replică banală, ca de reclamă tv, dar tot am apreciat că și-a făcut timp. Apoi am observat pe cămașa lui multe fire de păr (probabil îl tundea vreun prieten în sediul primăriei de peste drum, că nu era terminat). Mi-a recunoscut că nu prea are vreme de frizer și s-a scuzat, apoi nu i-a tăcut gura două ore în care mi-a povestit despre localitate, proiecte, biserică și ce vrea să mai facă. Ne-a dus în turnul bisericii și la cristelnița din altar, dar și la casele vechi refăcute pe fonduri din PNRR.

Niciun minut n-a fost inutil sau pierdut, ci o adevărată bucurie să auzi un edil cum se înflăcărează de idei și cum visează și iar visează, în timp ce prezintă proiecte finalizate și unele pe cale să se termine. De asta a și fost reales cu aproape 80% pentru al treilea mandat. M-am arătat dezamăgit că-i din PSD, dar mi-am amintit că și primarul din Ciugud a fost din același partid până-n 2017, când conducerea l-a exmatriculat pentru că prea avea imagine bună. Nicu Lazăr mi-a replicat că înțelege antipatia, dar că trebuie să privim mereu omul, nu partidul.

Istoria pe scurt

Foarte pe scurt, primarul Hoghilagului mi-a spus ce a moștenit cu primul mandat: imaginea unei comune unde se întâmplă doar nenorociri. Mai departe case vechi ce stau să se dărâme și o comunitate săracă. Ca edil, Lazăr s-a aplecat asupra lucrurilor de preț pe care le are localitatea: florile cultivate de sași, casele de patrimoniu și biserica evanghelică în paragină.

Așa că a inventat Tărâmul Tuberozelor, un eveniment internațional de atragerea turiștilor în zilele sărbătorii. Ca medie, 20.000 de oameni participă an de an la sărbătoarea tuberozelor. Povestea se petrece pe lângă, în curtea și chiar clădirea bisericii evanghelice pe care a cumpărat-o în urmă cu patru ani pentru 1 euro, tocmai pentru a putea investi în refacerea ei. Apoi a obținut bani pentru o școală în satul Valchid, populat în general de romi. O școală inteligentă și cu ajutor de la primarul din Ciugud. Mai nou sunt opt case care sunt refăcute prin PNRR, dar programul continuă până-n 2026.

Aici comunitatea s-a format în timp din patru etnii: sașii au fost primii. Apoi au fost aduse ca ajutoate trei familii, două de români și una de romi. În timp, au apărut și maghiarii. Acum sunt 2500 de suflete care trăiesc în cele trei sate ale comunei. Sunt și copii, evident, iar ei sunt organizați pe activități. Așa am aflat că Hunor este șeful pompierilor voluntari pentru minori. Se fac și alte activități, cum ar fi grădinăritul, iar elevii au solarul lor și câmpul unde lucrează de bună voie pentru a nu se pierde obiceiul și îndemânarea de care toți am avea nevoie.

The end of story

Pe site-ul Primăriei Hoghilag, Nicu Lazăr a scris: vii ca turist pe Tărâmul Tuberozelor și pleci ca prieten. Nu știu dacă am această calitate rară, dar n-ai cum să nu îndrăgești localitatea care-și deschide anual porțile și te primește în gospodării la masă, iar la final pleci cu brațul de tuberoze și alte suveniruri din magazinul specializat pe așa ceva. Ah, să nu uit: tuberoza urmează să fie a treia floare din UE ce va fi protejată la nivel european.  Desigur, tot administrația s-a ocupat, că e nestemata dintr-un tărâm de poveste, unul apropiat de copilăria celor ce se apropie sau au trecut de jumătate de secol de viață.

PS Pentru a ne arăta că nu ne îmbrobodește, primarul tot scotea telefonul și ne arăta știri despre comuna sa. Multe clipuri la care-i luceau ochii de bucurie. La final de vizită, după ce mi-a dat numărul său să-l mai caut când vin, i-am spus că sunt jurnalist și că poate voi scrie ceva cândva. A fost un pic surprins, apoi mai tare s-a ațâțat să-i facă reclamă comunei. Dacă nu-i citești CV-ul, n-ai fi știut că a terminat liceul silvic din Mureș și că a lucrat în domeniu, ci te-ai fi gândit că-i vreun ghid turistic.

Notă importantă: Poate articolul pare publicitar, dar singurul preț a fost discursul entuziast al primarului care s-a prezentat de urgență la o întâlnire neprogramată cu doar doi turiști. Și după program. Vă recomand să vă convingeți, nu să mă credeți.

Și să nu uit: la ieșirea din Dumbrăveni se află o pensiune unde iar are o poveste în spate pe care o voi spune cândva. Este vorba de Domeniul Poiana Ursului (unde doar căprioarele se apropie de loc). Evident și-n acest caz orice dumicat a fost achitat, pentru că nici patronii respectivi habar n-au că-s ziarist, dar merită promovați. Consider că e important să împart bucuriile mele fără a fi condiționat de vreo răsplată. Altfel mi-ar fi greu să laud pe cineva. N-am făcut-o și nici n-am de gând. Singura plată este replica oamenilor care mi-au citit recomandările și mi-au scris: ai avut dreptate!