9.3 C
Târgu Mureş

Planurile primarului Soós: închiderea a trei străzi

De citit

Mai multe

În conferința de presă de dimineață, Soós Zoltán a prezentat câteva planuri pe care le are pentru municipiul Târgu Mureș. O idee care n-a fost pusă încă în dezbatere sau consultare publică este închiderea străzilor George Enescu, Bolyai și a zonei din fața primăriei. Motivele: socializare, relaxare, promenadă și atragerea turiștilor. Pentru o formulă ideală, instituția va organiza un concurs de proiecte. Detaliile sunt punctate în comunicatul de presă exact cum a fost trimis.

Comunicatul care nu răspunde la întrebarea când. Măcar cu aproximație

Considerăm că este momentul ca în Târgu Mureș să începem colectarea selectivă a deșeurilor și transformarea orașului într-un loc curat și ecologic, a declarat Primarul Soós Zoltán în conferința de presă.

În prezent, soluția adoptată de Consiliul Local în ședința din 15.02.2021 a fost încetarea contractului cu operatorul de salubritate S.C. Sylevy Salubriserv S.R.L. Operatorul va continua activitatea de salubrizare pe o perioadă de cel puțin 90 de zile până la delegarea serviciului unui operator, în urma unei licitații bazată pe o procedură competitivă.

Tot în cadrul conferinței de presă, Primarul a anunțat demararea unui Concurs de idei în vederea amenajării unor spații pietonale: strada Bolyai, strada Enescu și a zonei din fața Primăriei. Pentru acest proiect se lucrează la caietul de sarcini.

Scopul principal este de a  selecta cele mai bune propuneri pentru valorificarea zonelor în contextul nevoilor comunitare, prin:

  1.  caracterul multifuncțional al zonei studiate (centru istoric, cultural, economic, administrativ, educațional, social),
  2. punerea în valoare a monumentelor și ansamblurilor arhitectural – urbanistice din zonă,
  3. creșterea atractivității zonei pentru turism,
  4. ameliorarea peisagistică,
  5. creșterea calității spațiilor destinate întâlnirilor sociale
  6. reorganizarea circulației în vederea reducerii traficului motorizat,
  7. a poluării în zonă și a creșterii numărului de deplasări alternative și cu mijloace de transport în comun.

Strada Bolyai se dorește de a fi transformată în spațiu pietonal în a doua parte a zilei și în weekend. Va fi amenajată urmând să accentueze și funcția de zonă de relaxare, socializare, zone destinate teraselor, etc.  Acest spațiu va fi reorganizat în așa fel încât să îndeplinească aceste funcții și să fie tratat ca un fel de „corso” al orașului care oferă spațiu și evenimentelor cultural-artistice.

- Advertisement -

Pentru scuarul din Piața Victoriei se va pune accent pe transformarea spațiului pe un model de tip agora – spațiul public ca loc de întâlnire și discuție pentru cetățeni.  Modernizarea, defragmentarea și unificarea spațial-funcţională a piațetei prin eliminarea parcărilor și extinderea scuarului actual înspre trotuar și prin desființarea străzii și devierea traficului.

Pentru Strada Enescu, obiectivul principal urmărit pentru reamenajarea străzii este acela de  a-i da acestei străzi un aspect coerent care să facă posibilă integrarea stilului Art Nouveau al clădirilor din jur. Se va accentua utilitatea acestui spațiu cultural, educațional (Palatul Culturii, biblioteca, galeriile de artă) și de recreere și va deveni atât un centru de interes pentru localnici cât și pentru turiști.

Un alt punct pus în discuție a fost cel al refacerii imobilelor de pe strada Margaretelor.

Casele de locuit proiectate de Toroczkai Wigand Ede sunt considerate monumente istorice și sunt incluse pe lista clădirilor-monument din România.

Municipiul Târgu Mureș va demara în curând proces de recuperare prin care casele de pe strada Margaretelor, proiectate de arhitectul din Budapesta, Toroczkai Wigand Ede, vor aparține patrimoniului orașului. Devenită ruină din cauza dezinteresului, casa înșiruită care odinioară a fost proprietatea “Fabricii de mobilă Székely és Réti”, va fi salvată de la dispariție de către Primărie.

Nota redacției: Așteptăm cu interes și un interval de timp în care instituția consideră că planurile din conferințe vor deveni realitate.

Foto credit: Mariș Cristian Daniel

Aboneaza-te la newsletter. Introduceti adresa de email in campul de mai jos:

Un serviciu oferit de FeedBurner

Leave a Reply

Ultimele articole

Top articole