Sportul reușește miracolul de a aduna poporul la un loc. Și toți iubesc imnul sau tricolorul, mai ales dacă echipa noastră a câștigat. Sau sportivul, normal. Politicienii s-au înghesuit la meciul naționalei din Munchen, iar victoria cu 3-0 i-a făcut să pupe tricolorul în premieră, să se ia în brațe fără să se înjunghie, să li se facă pielea de găină la imn și să ridice în slăvi echipa de fotbal. Au profitat și de acest moment nemuncit pentru a se da în spectacol la tv sau în lumea virtuală. Caraghioșii supremi.
Întrebarea de baraj este de ce nu suntem uniți pentru binele României? De ce nu se unesc partidele pentru interesul național, ci doar în haite care prăduiesc țara? Imnul și tricolorul sunt desuete politic, iar patrioții sunt priviți cu milă. Și de electorat, și de clasa politică. E drept că nici nu prea ai cine ce știe ce spumă când dai de un George Simion (infantilul cameraman amator, dar iubitor de circ), de o Șoșoacă călare nebunește pe orice rezistă fizic (da, e intenționat) sau de puzderia de romi de la AUR, care par refugiați de la partida care le poartă numele. Totuși, printre vrafurile de maculatură politică sunt și oameni de calitate în orice partid. Nu sunt lăsați în față, ci împinși spre ieșire sau executați. În toate partidele, evident, care rareori greșesc să lase ceva de sămânță autentică și de calitate în rândul lor.
Așadar, unde este îndemnul cu Hai, România? Aici: doar în PR, pentru că în sufletul celor din politică nu este o chemare reală, ci o biată trambulină de unde sar ei pentru voturi. Voturi cu care se șterg la fund după ce au ajuns la putere. Toți, fără excepție. Mă refer la partide la modul general, nu la excepțiile care întăresc regula, ce provin miraculos tot din sânul lor.
Ce vor face aceste nevertebrate după ce echipa va lua bătaie? Ah, păi, noi nu avem fotbal. A fost o întâmplare că am câștigat. Huooo! Dacă nu-și vor face publice gândurile, de frică să nu piardă din simpatie, vietățile fără coloană își vor șopti dezamăgirea pe la colțuri. În fine, te apucă o scârbă națională de patrioții de ocazie, care n-au de gând să fie umăr la umăr pentru cei pe care-i conduc spre previzibilul dezastru din toate punctele de vedere.
