Statul român este condus de o gașcă penală și categoric incompetentă. Indiferent că vorbim de micii funcționari, președinte, parlament, guvern șamd. Statul investește firimituri din gura unei furnici în orice ne-ar putea face viața mai bună. Guvernul are un jet cu boltă pe toate aspectele vitale ale societății. Are însă suficienți bani pentru un aparat birocratic colosal și inutil, desigur. Mai are însă puterea de a face legi pentru infractori, mulți fiind la butoane, iar alții complici de fațadă.
Dacă aș avea putere, 50% aș tăia de pe lista celor plătiți de stat. Fără milă. Și probabil 10% ar ajunge repede la pușcărie. Instituțiile sunt susținute financiar de aproape toți românii, pentru ca organizarea să fie impecabilă și activitatea la standarde înalte, iar ele să tragă astfel căruța României din prăpastia unde a nimerit. Avem însă imaginea României la standul de turism de la New York. Acolo unde țara noastră pare a fi pusă pe catafalc, iar lumea vine ca la priveghi. Și acești incompetenți veseli sunt plătiți cu minimum 6000 de dolari lunar, ceea ce mulți români nu văd într-un an.
Societatea are nevoie de o reinventare, dar nu cu actualele personaje politice. Și nu laud opoziția în niciun fel, că are și ea bube-n cap de-ți vine să plângi de nervi. Dacă tinerii de azi nu se vor îndrepta spre politică, pentru a ne salva, atunci viitorul țării este compromis definitiv. Corupția și incompetența ne vor îngropa de vii, în cel mai fericit caz. În cel mai rău caz, ne vor da foc, ne vor ucide pe drumuri infernale sau în spitale. Ceea ce se întâmplă de 32 de ani.
Ultima lovitură: 137 de nenorociți de parlamentari PSD, PNL și UDMR au depus un proiect de lege prin care pot da contracte fără licitație dacă valoarea e până într-un milion de euro. Vă dați seama că ăsta e jaf? Ah, și vor excluderea Curții de Conturi.