back to top
RON - Română (nou) leu
EUR
4,96
USD
4,54
GBP
5,79
23.7 C
Târgu Mureș
RON - Română (nou) leu
EUR
4,96
USD
4,54
GBP
5,79
23.7 C
Târgu Mureș
spot_img
Prim-planMinciuni uluitoare marca Soós

Minciuni uluitoare marca Soós

Data:

Primarul Soós Zoltán a început să mintă convingător. Sigur, nu pe oricine, dar l-a dus cu preșul pe moderatorul Adrian Giurgea, care i-a transmis în direct întrebările mele.

Întrebările mele, așa cum mi le amintesc, dar le vedeți în clip mai jos:

  1. De ce a girat proiectul familiei Vlas, care este ilegal, pentru că nu respectă PUZ și nici PUG? Dacă va da vina că au votat consilierii locali, îi reamintesc că proiectul pentru construcția unui hotel de 13 etaje într-o zonă cu maxim unul trebuie să primească aviz de legalitate și de la secretarul primăriei.
  2. Câte persoane au fost angajate de când este primar? O cifră aproximativă, nu am pretenția de exactitate. Nu întreb de restructurare, așa cum a promis, că nu s-a făcut.

Foarte serios, primarul a recunoscut că a discutat cu omul de afaceri Vlas și acesta l-a rugat, pentru că altfel pierde fonduri europene, iar investiția se ridică la 11 milioane de euro. Cu bucurie, l-a ajutat pentru că e o fericire să se facă investiții în oraș (aici nu-l contrazic), iar PUZ era aprobat, deci era în regulă. Moderatorul l-a crezut pe cuvânt, dar eu vă trimit la articolul scris chiar în ziua ședinței CL, în care arhitectul șef a recunoscut că nu respectă (video), dar e prevăzut în PUG care e în dezbatere. Așadar, angajații primăriei de la edil în jos au lucrat pentru a aranja ploile unui milionar. Mai mult, a fost făcută o ședință extraordinară, iar consilierii au votat fără crâcnire un proiect care nu respectă regulile jocului. O fi o minciună în interes public, dar e tot o minciună ce a spus Soós Zoltán. Eu încep să mă obișnuiesc

La a doua întrebare, răspunsul a fost undeva în jur de 20-25 de persoane, că e nevoie de oameni care să repare. Serios? Domnule primar, eu știu pe cine ați adus la primărie și nu neg nicio calitate a unor persoane, dar ați angajat oameni pe bani grei, nu muncitori. În fine, apoi a trecut la reorganizarea promisă din campanie și imediat după instalare. M-am crucit când a început să spună cum o face: așteaptă ca lumea să se pensioneze. :)) Uluitor! Înainte de a fi primar și la scurt după jurământ, Soos a strigat că este un aparat administrativ prea mare și vrea să dea afară 20%. Acum așteaptă ca ei să se pensioneze, că nu-s mai răi sau mai proști ca la Oradea sau Cluj. Altfel, reorganizarea promisă se face pe căprării: Poliția Locală a devenit entitate juridică separată, ADP la fel și Zoo. Mai exact, mai angajează niște oameni, pentru că e nevoie, iar primăria nu se poate băga cu contabilitatea and co peste o societate privată. De fapt, nu-i nicio restructurare.

Cam astea sunt subiectele care m-au interesat în emisiune și le puteți vedea de la minutul 46. În rest, povești despre parcări, trotinete, pista de biciclete și sensuri giratorii. E trist. Eu chiar am crezut că se va ține de cuvânt, dar primarul minte. Și-mi pare rău, că așa s-a dus încă o speranță că orașul se va face bine c-un intelectual cinstit la cârmă. Desigur, după ce va citi opinia mea, va crede că am ceva personal cu el sau mă plătește cineva să-l atac, așa cum lansează în piață oamenii săi. Din păcate pentru el, e doar adevărul: sunt dezamăgit. Și nu-s singurul.

Urmărește-ne pe Google News

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.

Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.

De ce să ne susții?

Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.

 

 

 

Tiberiu Lovin
Tiberiu Lovinhttp://ceasulcetatii.ro/
În 2007, Lovin s-a orientat către presa online, unde a dezvoltat blogul Reporter Virtual, transformat în site și la final în portal, după care l-a vândut unui grup de investitori. A fost primul site dedicat presei cu un succes constant și cu numeroși cititori, cu un vârf de aproape 100.000 de unici zilnic. În 2009 a renunțat la presa scrisă, iar de atunci a realizat mai multe site-uri de știri.Ultimul fiind Ceasul Cetății, după mutarea sa peste noapte din București la Târgu Mureș, în căutarea unei tihne imposibile în capitală. În paralel a înventat emisiunea La tablă, una de dezbateri ce are loc la cea mai importantă televiziune din oraș: M9 tv.Visul său rămâne să-și găsească răgazul de a scrie cărți.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Distribuie:

Populare

Recomandari
Related

În sfârșit se face curățenie!

Viceprimarul Kovacs Levente a anunțat pe pagina sa că...

Șoomer

Tribunalul Mureș a respins contestația primarului Zoltan Soos privind...

Surse: un consilier al primarului Soos îi cheamă pe susținătorii săi la tribunal

Update: S-a amânat pentru luni, pe motiv că instanța...

Jurnaliștii fierți pe comunicate de presă și bani publici

Despre presa din Târgu Mureș. O operație pe viu...