Constat că întreaga armată a presei mari (dă București) atacă pe toate fronturile un singur om (desigur și pe simpatizanții săi), că acest neica-nimeni Georgescu-n ploaie ar fi pericolul suprem. Pentru țară, normal, acolo unde economia duduie, justiția este incoruptibilă, magistrații nu fac dosare la comandă, ANAF nu închide ochii la trepădușii puterii și desigur educația+cultura sunt pe piedestal la capitolul finanțare, iar puțin mai jos e sănătatea roșie-n obraji.
În continuare, finanțatorii presei fac aceeași greșeală ca politicienii: nu observă că românii s-au săturat de labas manes (știți voi ce vreau să zic, chiar dacă în lituaniană înseamnă altceva), de aceste scursuri ale democrației picurate cu nămolul lăcomiei, care au degetele tremurânde de pofta puterii, în timp ce scormonesc în bugetul public după orice portiță prin care ar putea să înșface niște bănuți născuți din transpirația unor oameni care muncesc.
Din biografia stimabilului anonim lipsesc doar partidele de amor cu nevastă-sa în timp ce își concepea cei trei prunci. Bine, cu două neveste, că așa i-a fost norocul să aibă două femei. Și fără aceste probe video există posibilitatea să ni se sugereze că Putin-chiar-el i-a făcut băieții, în timp ce Călin-file-din-trecut recita povestirea cu lupul vegan, undeva în colțul camerei, în timp ce un rusnac ras în cap îi tatua pe inimă secera și ciocanul.
În sevrajul care a cuprins țara, un președinte ilegitim și un guvern așișderea sunt prafuri slabe pentru a trezi conștiința presei hămesite după firimiturile scuturate de grobienii ce se înfruptă cu bale din banul public. Mici orgolii tresar sub degetele unor gazetari cunoscuți, care lasă o picătură de opinie în marea porcăială a candidatului votat într-un mod surprinzător de cei mai mulți conaționali. Și jurnaliștii respectivi au zis: președintele să demisioneze! Doar că vocea lor e imperceptibilă în vacarmul condeielor ascuțițe, cu care mercenarii presei hăcuiesc fantoma unei speranțe. Deșălată ca vai de ea iluzia, dar este a poporului, iar nimeni nu poate încăleca legea mișelește și flagrant pentru a o confisca (am vrut să scriu regula). Pardon, am spus nimeni, dar s-a întâmplat sub zâmbetul aparent nedumerit al șefului statului, care s-a întrebat și a răspuns: Io ce fac acum? Mai dorm și mă mai plimb șase luni pe banii fraierilor, a gândit, dar a rostit curajos că se va sacrifica să ne conducă spre zidul neputinței de care ne vom sparge capetele.
Abia aici e pericolul pierderii brumei de democrație ce ne aburește mințile întunecate de resemnarea proverbială încrustată-n două cuvinte: Asta e! Și aici ar fi marele succes al presei, dacă ar dori să forțeze puterea să accepte că legea nu poate fi folosită ca hârtie igienică, apoi să tragă apa. Când vor mai avea jurnaliștii ocazia să alunge de la putere un fals președinte?! Ei bine, media ar trebui să-și scutere epoleții și firimiturile din barbă, apoi să tragă cu tunul până la epuizare în monstruoasa caracatiță care sufocă România.
Mă ofer să fiu ghiulea, dacă pana mea e prea ușoară să zgârie obrazul gros al puterii.
NOTĂ: Postarea am aruncat-o pe Facebook dintr-o suflare, pentru că impactul este acolo mai mare, dar o las ca amintire și pe acest site pe care am început să-l neglijez, din nefericire. Ajung deseori în momentul în care resemnare pune stăpânire și pe mine, pentru că-mi dau seama tot mai des că 33 de ani de presă au fost prea puțin cu folos pentru a face mai mult bine.