O cifră care nu ne spune nimic identifică public personajul care concurează pentru o leafă de 4500 de euro la stat. Funcția de manager al Spitalului de Urgență Mureș este răsplătită astfel (n.r. dacă privim pe declarația de avere a fostului manager, Claudiu Puiac). Concursul c-un singur candidat este însă secret de stat, chiar dacă banii vin din buzunarele cetățenilor, care ar trebui să fie informați.
Cine blochează accesul la informație
Ceasul Cetății a scris cu câteva zile înainte de concurs că postul este ca și dat, iar candidatul nu va avea nicio emoție în competiție. Mai exact, va fi singurul din joc. Decizia de a ascunde numele concurentului și a membrilor comisiei a fost luată de președintele Consiliului de Administrație, Klara Brînzaniuc, care este și șeful comisiei de concurs. Potrivit surselor noastre, candidatul unic este actualul manager interimar, Mariana Lenuța Cernat, care a venit prin transfer de la IML sau morga, dacă doriți denumirea populară.
Înainte a publica o nouă anchetă privind acest concurs suspect, Ceasul Cetății a solicitat Biroului de presă al spitalului și Ministerului Sănătății să divulge numele candidatului. În momentul în care vom avea răspunsul, atunci vom publica și ancheta care va arunca în aer toate jocurile de culise.
Notă: Imaginea este o captură după declarația de avere a fostului manager