Începând cu 15 octombrie 2021, Primăria Municipiului Târgu Mureș a demarat campania de curățenie generală a orașului. Acțiunea s-a desfășurat etapizat, scopul fiind acoperirea integrală și eficientă, atât a zonei centrale și a cartierelor Municipiului Târgu Mureș cât și a zonelor periferice. Operațiunile de salubrizare s-au desfășurat în conformitate cu un grafic stabilit de către Administrația Domeniului Public.
În vederea adoptării unui comportament ecologic în viitor, prin accentuarea importanței colectării selective a deșeurilor reciclabile, pentru prima data a fost realizată colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din campania de curățenie, prin grija operatorului Sylevy Salubriserv SRL. Astfel, au fost amplasate containere de mari dimensiuni, în diverse puncte ale orașului, pentru colectarea și depozitarea deșeurilor voluminoase din gospodării, precum mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosință îndelungată, și pentru cele de tip toxic: asbest, cauciucuri, vopseluri, etc.
Cantitatea totală de deșeuri generate a fost de 3.730 tone, dintre care:
– 15 tone de deșeuri periculoase, tip anvelope;
– 648 tone de deșeuri voluminoase, dintre care au fost colectate selectiv și reciclate: 50% lemn, 10% sticla, 15% plastic, 25% carton;
– 67 tone de deșeuri colectate neselectiv (menajere/biodegradabile);
– 3.000 tone deșeuri vegetale.
În paralel s-a desfășurat și campania de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice tip DEE rezultând o cantitate totală de 31 tone.
Este primul an din istoria orașului, când deșeurile au fost colectate selectiv. În acest context, Primăria Târgu Mureș dorește, ca în viitorul apropiat, să organizeze folosind aceeași modalitate, campaniile de curățenie ale orașului.
Drept urmare, municipalitatea face un apel târgumureșenilor, adresând rugămintea de a menține curățenia orașului, sesizând, totodată dispeceratul Poliției locale la numărul de telefon 0265.250.760 sau prin Whatsapp la numărul 0723.307.126, în cazul în care observă nereguli pe linie de salubritate.