9.3 C
Târgu Mureş

Cum justifică primarul Soós solicitările ciudate dintr-o adresă internă

De citit

Mai multe

Printr-un drept la replică, Primăria Târgu Mureș a reacționat la articolul privind solicitarea de a afla dacă angajații din instituție au rude printre colegi. În preambulul cererii, primarul Soós Zoltán a menționat o lege caducă, apoi a mai dorit ca peste 900 de angajați să depună actele de studii autentificate. Lucru imposibil fizic (n.r. aveau la dispoziție o zi pentru a obține ștampila notarului), dar și inutil, pentru că documentele au fost prezentate la angajare. În continuare puteți lectura dreptul la replică.

Drept la replică Ceasul Cetății

Ca urmare a articolului publicat de Ceasul Cetății intitulat “Gafa primarului: o solicitare ciudată în baza unei legi abrogate vă prezentăm mai jos poziția Primăriei Târgu Mureș:

În baza Legii nr. 677/2001,  Primăria Târgu Mureș a obținut dreptul de operator autorizat să prelucreze date ca instituție publică care își stabilește scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Abrogarea acestei legi nu anulează însă dreptul conferit anterior deoarece și prin Legea nr. 129 /2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date,  acest drept rămâne in vigoare.

Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația de a întocmi o evidență a dosarelor profesionale ale angajaților, atât în formă scrisă cât și pe suport electronic.

În vederea asigurării managementului funcțiilor publice pentru funcționari și pentru personalul contractual, au fost solicitate date de interes instituțional pentru realizarea unei situații privind angajații atât din cadrul Primăriei cât și cei din Serviciile Publice subordonate.

- Advertisement -

Aceste informații nu există,  la acest moment,  la Direcția de Resurse Umane deși sunt extrem de necesare pentru a avea o imagine clară și reală a pregătirii profesionale corespunzătoare funcției pe care este încadrat personalul actual coroborat cu atribuțiile principale stipulate în fișa postului.

De asemenea,  datele privind relațiile de rudenie între angajații Primăriei au fost cerute pentru verificarea si evitarea conflictului de interes profesional în luarea deciziilor legate de activitatea publică desfășurată.  Un angajat din sistemul  public se află  în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă,  ia o decizie sau participă la luarea unei decizii  în care are și un interes de natură personală care poate  include un  beneficiu  pentru  sine  sau  pentru  familia  sa,  pentru  rudele  sale  apropiate,  pentru  prieteni sau  pentru  persoane și/ sau  organizații  cu  care  acesta  a  avut  relații  politice sau de afaceri.

Declarația pe proprie răspundere solicitată este una inofensiva, credem noi, care a stârnit însă un val de nemulțumiri.  Oare de ce, ne întrebăm. Acest gen de declarații se solicită și de firme private, la momentul angajării unei persoane.

Datele solicitate le considerăm extrem de importante atât pentru combaterea corupției cât și pentru analiza competențelor profesionale și a conflictului de interese așa cum sunt stipulate în art. 445 din OUG 57/2019  privind Respectarea regimului juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților.

Aboneaza-te la newsletter. Introduceti adresa de email in campul de mai jos:

Un serviciu oferit de FeedBurner

Leave a Reply

Ultimele articole

Top articole