back to top
RON - Română (nou) leu
EUR
5,20
USD
4,43
GBP
6,00
12.6 C
Târgu Mureș
RON - Română (nou) leu
EUR
5,20
USD
4,43
GBP
6,00
12.6 C
Târgu Mureș
spot_img
VeștiZiua Regalității: momente uitate

Ziua Regalității: momente uitate

Data:

Ziua de 10 Mai marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I (48 de ani), independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. A fost sărbătoare națională, dar lumea a uitat de ce. Ceasul Cetății a făcut pauză de scris, ca un omagiu adus evenimentelor care au marcat decisiv soarta țării începând în urmă cu 155 de ani. Una care putea avea un alt traseu, dacă românii n-ar fi ratat șansa anului 1990, când Regele Mihai I a fost alungat de regimul Iliescu. Revenind la actualitate, au fost două momente importante ieri: numirea Sălii de Plen a Senatului după ultimul rege al României și deschiderea parcului regal de la Castelul din Săvârșin, unde Custodele Coroanei a anunțat că va putea fi vizitat de oricine din primăvară pânâ în toamnă (video).

Pentru că-n urmă cu 17 ani, am avut onoarea să petrec o zi cu Regele Mihai I, repostez un articol scris atunci pentru Evenimentul Zilei.

Am avut marele noroc să-mi petrec o zi cu Regele Mihai I. Ideea mi-a trecut prin cap într-o zi friguroasă de iarnuarie. Am sunat și a doua zi dimineață îmi beam cafeaua cu Majestatea Sa. De aici s-a născut un reportaj, care a fost ușor amputat editorial, apoi publicat într-o formă acceptabilă în ianuarie 2007 pentru Evenimentul zilei. A fost și ultimul articol pentru Evz. Apoi a dispărut de pe site, dar l-am păstrat într-un folder și-l republic de Ziua Regalității. Cândva, într-o carte de amintiri gazetărești, voi scrie și despre partea din spatele cortinei.

EXCLUSIV. Evenimentul zilei a intrat în programul Casei Regale de la micul dejun, la întâlnirile oficiale, o plimbare prin Capitală, la prânz și apoi la cină

Atmosfera de muzeu de la Palatul Elisabeta devine plină de viață atunci când apare Regele Mihai I. Majestatea Sa pare desprins din tablourile ce îmbracă zidurile cu istorie, iar pașii îi sunt ușori ca ai unui copil, la fel ca privirea limpede. Serios inițial, vorbăreț după și chiar jovial spre finalul întrevederii.

Sunt cele trei etape de transformare a ultimului monarh de viță nobilă al României, pe care le cunoști doar dacă ai norocul să-i fii alături câteva ceasuri.

Continuarea aici.

 

Urmărește-ne pe Google News

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.

Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.

De ce să ne susții?

Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.

 

 

 

Tiberiu Lovin
Tiberiu Lovinhttp://ceasulcetatii.ro/
În 2007, Lovin s-a orientat către presa online, unde a dezvoltat blogul Reporter Virtual, transformat în site și la final în portal, după care l-a vândut unui grup de investitori. A fost primul site dedicat presei cu un succes constant și cu numeroși cititori, cu un vârf de aproape 100.000 de unici zilnic. În 2009 a renunțat la presa scrisă, iar de atunci a realizat mai multe site-uri de știri.Ultimul fiind Ceasul Cetății, după mutarea sa peste noapte din București la Târgu Mureș, în căutarea unei tihne imposibile în capitală. În paralel a înventat emisiunea La tablă, una de dezbateri ce are loc la cea mai importantă televiziune din oraș: M9 tv.Visul său rămâne să-și găsească răgazul de a scrie cărți.

Distribuie:

Populare

Recomandari
Related

Aprobare: trei stații de apă în Mureș. Fonduri: 1 mld de lei

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (și interimar la Ministerul...

Orban a pierdut categoric. Noul lider: Peter Magyar

Rezultatele votului din Ungaria arată un rezultat pe care...

Zi decisivă pentru maghiari: Orban sau Magyar?

Astăzi, 12 aprilie, Ungaria votează, la fel ca o...

Cosmin Pop pregătește lansarea partidului Servus

După ce s-a clasat pe locul trei în iunie...