Din 1877, anul fondării sale, The Washington Post n-a avut până acum o femeie ca redactor-șef. Sally Buzbee este prima care a reușit după 144 de ani.
În vârstă de 55 de ani, ziarista a fost până în prezent redactor-şef şi vice-preşedinte al Associated Press (AP), unde şi-a început cariera în 1988. A condus biroul AP din Washington în perioada 2010-2016, relatând despre alegerile prezidenţiale din 2012 şi 2016. Buzbee va prelua luna viitoare conducerea unei redacţii de o mie de persoane, a precizat directorul executiv al Washington Post, Fred Ryan, citat de publicaţia achiziţionată de fondatorul Amazon, Jeff Bezos.
Jurnalista îi succede lui Martin Baron, numit în 2013, care şi-a anunţat în ianuarie ieşirea la pensie. Printre predecesorii săi se numără Ben Bradlee, devenit celebru odată cu afacerea Watergate şi Pentagone Papers.
”Post are un bogat patrimoniu jurnalistic şi o redacţie genială”, a declarat Sally Buzbee pentru publicaţie. ”Este entuziasmant să mă alătur acestei organizaţii într-o perioadă de creştere şi inovaţie”. Reamintim că The Washington Post Company a obținut 47 de premii Pulitzer până în prezent.