Oboseala, stresul, mâncatul pe fugă și somnul puțin sunt ingredientele vieții de jurnalist, care se termină la 50 de ani, ca medie. Ultima colegă plecată dintre noi avea 41 de ani. Așa că e bine să mergi la spital, când simți că pici, ceea ce am făcut și eu după șapte luni de exagerări cu munca, undeva la 16-18 ore pe zi. Și în Târgu Mureș am găsit un spital perfect. Vă mirați? Așteptați povestea până la capăt.
Programare telefonică și confirmată pe whatsapp
În urmă cu o lună, un vas de sânge a făcut poc la ochi, iar oftalmologii mi-au recomandat analize, printre care și cardiologice. Așa că am sunat la un renumit profesor, iar el m-a programat, dar nu la el, ci la alt profesor doctor. Ora mi s-a confirmat pe whatsapp. Am ajuns la spital, unde mi s-a luat temperatura, am completat un chestionar și m-am așezat la rând. Totul curat, liniște și ordine. Doctorii și asistentele circulau ca pe vârfuri, iar pacienții așteptau liniștiți.
Consultul
Când mi-a venit rândul, la doar cinci minute după ora stabilită, am intrat în cabinet. Trei domnișoare se uitau pe monitoare la ecografii, completau documente șamd. Una dintre ele mi-a indicat unde să-mi las hainele, vorbind politicos. Apoi mi-a ascultat inima, după care m-a uns cu oarece substanță pentru ecografie. A constatat că e în regulă, dar a apărut și doamna profesor, care a repetat operațiunea, apoi m-a supus unui mic interviu și mi-a dat o rețetă, în caz că. Nimic grav.
Scanarea la computer tomograf
La plecare, am îndrăznit să întreb dacă pot face un CT de la cap la picioare, pentru a fi mai liniștit. Mă așteptam să mă întrebe dacă pot peste trei sau șase luni, așa cum e datina în spitale. Doar că m-a programat a doua zi dimineață, cu recomandări ce n-am voie să fac. La ora stabilită, am fost la spital, iar de acolo o domnișoară m-a dus în camera unde se face CT, cel mai performant aparat de diagnostic. Totul părea nou, iar în spatele unui geam erau alte două domnițe. Mi s-a introdus și substanța de contrast pentru fiecare zonă scanată. Două minute durează fiecare parte a corpului. Ești trecut printr-un inel care vede-n tine. După timpul petrecut cu branula-n brațe și scanerul pe mine, am ieșit să plec, cu gândul că vin ele analizele în câteva zile sau o săptămână. Doar că a apărut profesorul doctor cu care discutasem inițial la telefon. Împreună cu doi profesioniști de acolo, el a analizat filmul și a tras concluzia. Apoi a trebuit să aștept cam 15-20 de minute cu aproximație pentru a primi CD-ul și documentul. Miracol, mi-am spus. Ce se întâmplă în sistemul medical de este cum trebuie? Ce minuni a făcut Ministerul Sănătății, pentru ca pacientul să fie tratat ca la carte?
Răspunsul și concluzia
Ei bine, miracolul din spital există, dar nu la stat. Ar fi fost de vis să fie cum descriu într-o unitate susținută de stat. Este vorba însă de clinica privată Cardiomed, ridicată cu credite de profesorul doctor Imre Benedek, de aproximativ 20 de ani, iar de ani buni susținut cu ajutorul Theodorei Benedek, tot profesor doctor. Mii de pacienți vin aici din toată țara pentru analize și intervenții. Costă infim față de cârca de bani pe care o dăm la asigurări și de care beneficiem mai deloc.
Din contră, din spitalul de stat mai pleci cu boli, cum ar fi renumitele infecții intraspitalicești sau nosocomiale, dacă ai norocul să scapi cu viață. Fără să socotesc felul în care sunt priviți pacienții, de parcă au venit cu miloaga.
Din aceste motive a apărut Cardiomed, când Imre Benedek s-a trezit că n-are stenturi de pus pacienților și aproape a fost înlăturat din secția pe care o ridicase la stat. Mi-am spus că nu mai trebuie să depind de stat, pentru că munca mea se va risipi, apoi nici nu pot face tot ce știu din cauza lipsurilor.
Concluzia e că fără un manager bun și profesionist în sănătate la ministerul de resort e greu să schimbi sistemul. Mai ales când numirile pe funcțiile de manager la spitale sunt politice și nu țin cont de competență. De asta sistemul de stat este în picaj. E doar o vacă de muls pentru oamenii politici și afaceriștii veroși.
Notă: Aș fi preferat să nu scriu de familia Benedek, ci realitatea trăită de mine ca pacient să fie într-un spital de stat.
