Vești

Ministrul Educației a fost forțat să renunțe la apărarea plagiatorilor

În iunie, Ceasul Cetății a arătat cum ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, lucrează la un proiect de modificarea legislației în ceea ce îi privește pe plagiatori, dar în favoarea lor. Chestionat de presă, Cîmpeanu a încercat să explice că nu e așa, ci de fapt el dorește să-i prindă pe cei care fură, cu toate că istoricul carierei sale îl contrazice. A insistat chiar și când 250 de academicieni și reprezentanți ai societății civile au reacționat printr-o scrisoare publică. Una care-l avea destinatar pe președintele Klaus Iohannis, care era avertizat că ministrul dorește să deturneze proiectul România educată în defavoarea valorilor cheie. Negru pe alb, președintele a fost informat că ”Modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu reprezintă, în opinia noastră, o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și îi favorizează pe cei vinovați de fraudă academică”. (Scrioarea poate fi lecturată integral la final)

Citeste si

Președintele Iohannis a reacționat dur, iar azi, 3 august, Sorin Cîmpeanu a renunțat la ordinul prin care schimba legislația în favoarea infractorilor universitari.

CNATDCU are nevoie de sprijin, nu de piedici în calea unei culturi etice universitare!

Scrisoare deschisă

Domnului Klaus Iohannis, Președintele României

28 iulie 2021
Domnule Președinte,

Cu o zi înainte să faceți public raportul proiectului „România Educată”, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a pus în dezbatere o propunere de ordin ministerial care, în opinia noastră, periclitează ireversibil eforturile mediului academic de a promova etica și integritatea în universități.

Vă solicităm ca, în calitate de inițiator al proiectului național „România Educată”, să vă exprimați public punctul de vedere față de consecințele pe care le va avea asupra funcționării CNATDCU – și a “culturii integrității” pe care proiectul dvs. își propune să o clădească – recenta inițiativă a ministrului Sorin Cîmpeanu.

Concret, proiectul propus de ministrul Educației modifică Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și aduce schimbări de substanță în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat.

Acest proiect a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educației la data de 13.07.2021, deși a fost respins de Consiliul general al CNATDCU cu 15 voturi „împotrivă” și 3 abțineri.

Modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu reprezintă, în opinia noastră, o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și îi favorizează pe cei vinovați de fraudă academică.

În plus, schimbările creează mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar și instrumente care vor îngreuna – sau chiar vor face imposibilă – emiterea unor verdicte de plagiat.

1. Analizarea unei teze de doctorat in integrum reprezintă cea mai periculoasă capcană mascată a acestui proiect de modificare a legislației CNATDCU.

O teză de doctorat poate fi declarată plagiată și dacă în conținutul ei se regăsesc câteva pagini plagiate, nefiind necesară analizarea ei in integrum pentru a se emite un verdict. La fel de bine, într-o teză de doctorat se poate constata plagierea unei idei, care se poate concentra într-o singură pagină. În multe situații, verificarea integrală a unei teze de doctorat este imposibil de realizat din cauza limitărilor obiective pe care le poate avea o comisie de analiză: accesul la surse bibliografice sau cunoașterea de către experți a tuturor lucrărilor publicate vreodată pe un anumit subiect/domeniu. De asemenea, analizarea in integrum a unei teze de doctorat poate prelungi excesiv de mult emiterea unui verdict, ducând la o tolerare de facto a plagiatelor pe perioade care pot să acopere aproape întreaga carieră academică sau profesională a unor persoane bănuite de plagiat. Prin comparație, în prezent, deși termenul legal de emitere a unui verdict este de 45 de zile și se analizează strict doar porțiunile sesizate de un reclamant, există teze de doctorat pentru care nu s-a emis un verdict nici după cinci ani de la înregistrarea unei sesizări. Este ușor de înțeles de ce obligativitatea analizei in integrum ar putea duce la amânarea unui verdict sine die.

2. Conform proiectului, sesizările care vizează teze de doctorat deja analizate vor fi declarate admisibile doar dacă acestea privesc alte capitole dintr-o teză sau dacă aduc elemente noi, care nu au fost „cunoscute” anterior de CNATDCU. Pot exista situații în care lucrările-sursă sunt într-adevăr „cunoscute” de comisie, fiind menționate în sesizare, dar să fie excluse din analiză din cauza accesului limitat la acestea. Noile reguli statuează că lucrări excluse din analiză din motive operaționale nu mai pot fi invocate niciodată în sesizările de plagiat.

Prin această măsură se încearcă eliminarea posibilității de a depune o nouă sesizare pentru o parte dintr-o teză de doctorat care a fost declarată neplagiată fie într-un mod părtinitor, fie din cauza unor limitări obiective, dar temporare. S-ar putea ajunge, astfel, la situații în care unei persoane să-i fie refuzat dreptul legitim de a face o sesizare, chiar dacă este vorba despre un autor care constată că el însuși a fost plagiat într-o teză de doctorat. Astfel, deși un autor plagiat ar putea identifica dovezi solide de plagiat care nu au fost analizate din toate perspectivele de o comisie anterioară, acesta nu ar putea să depună o nouă sesizare.

3. O altă modificare majoră se referă la excluderea UEFISCDI din procedura de sesizare a plagiatului și la înființarea unei noi structuri – Serviciul Secretariat CNATDCU – ale cărei atribuții vor include pronunțarea asupra condițiilor de admisibilitate a unei sesizări care se referă la conținutul științific al unei teze de doctorat. În plus, propunerile ministrului Educației introduc un nou filtru – un aviz al Direcției Juridice a Ministerului Educației – care ar urma să-și dea obligatoriu acordul, în premieră istorică, pe procedura de admitere a unei sesizări de plagiat.

Această procedură de triere birocratică a sesizărilor prin Serviciul Secretariat CNATDCU devine un instrument de selecție a priori, de către persoane care nu au competențele necesare pentru a se pronunța asupra conținutului științific al tezelor de doctorat, care acoperă toate domeniile doctorale recunoscute prin legislația românească.

CNATDCU funcționează prin intermediul unor comisii de specialitate, în care cadre didactice și cercetători cu o mare expertiză pe un anumit domeniu academic analizează tezele de doctorat și de abilitare.

De asemenea, în procedura de admitere a sesizărilor a fost inclusă și Direcția Juridică a Ministerului Educației, care ar urma să ateste legalitatea referatului de admitere întocmit de Serviciul Secretariat CNATDCU, fapt care va birocratiza și va îngreuna excesiv procedura de sesizare.

Stimate domnule Președinte Klaus Iohannis,

Toate aceste modificări sunt contrare demersului declarat al “României Educate” de promovare a unei “culturi a integrității” în mediul universitar, una în care “buna guvernanță, etica și integritatea devin valori fundamentale” până în 2030.

Credem că este nevoie ca actorii politici să își asume importanța educației ca pilon central pentru o Românie democratică și prosperă prin promovarea valorilor profesionalismului și integrității.

Un sistem academic care nu se află sub semnul integrității este un sistem fără viziune, sortit eșecului, iar România contemporană nu își poate permite un eșec sistemic la nivelul învățământului doctoral și al cercetării științifice.

Ați vorbit, încă din primul dvs. mandat prezidențial, despre “a-i sancţiona pe cei care au copiat şi pentru a salva bunul renume al celor care nu au copiat” și despre datoria instituțiilor României de a trasa o demarcație fără de echivoc între meritocrație și impostură.

În calitatea dumneavoastră de inițiator al proiectului „România Educată”, vă solicităm pe această cale să împiedicați transformarea propunerii de modificare a Regulamentului de Organizare și Funcționare a CNATDCU, inițiată tocmai de ministrul pe care l-ați desemnat să implementeze proiectul, într-o modalitate legală de salvare a plagiatorilor.

Demersul de reașezare a valorilor în domeniul educației, până în 2030, este unul ambițios.

Aveți, ca promotor al “României Educate”, și responsabilitatea morală de a veghea ca valorile-cheie la care aspiră mediul academic românesc să nu fie deturnate.

Semnatari:

AD ASTRA

ASOCIAȚIA ROMÂNIA VIE

ASOCIAŢIA VOCI PENTRU DEMOCRAŢIE ŞI JUSTIŢIE – VEDEM JUST

CORUPȚIA UCIDE

FEDERAȚIA SINDICALĂ HERMES

FUNKY CITIZENS

FREEDOM HOUSE

GEEKS FOR DEMOCRACY

GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL

INIȚIATIVA ROMÂNIA

#REZISTENȚA

RESET

VĂ VEDEM DIN SIBIU

Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti (ANOSR)

Societatea Academica din Romania (SAR)

CRISTINA ALBU, profesor asociat University of Missouri – Kansas City, Department of Art and Art History

SORIN ALEXANDRESCU, profesor emerit al Universității din Amsterdam, profesor asociat la Universitatea din București

LIVIU ANDREESCU, profesor universitar, membru CNATDCU (Comisia Sociologie)

MIRCEA ANGHELESCU, profesor universitar emerit

MARIAN APRODU, profesor universitar, fost membru CNATDCU (Comisia Matematică)

IULIANA ARMAȘ, profesor universitar, membră CNATDCU (Comisia Științele pământului)

LUCIAN ANCU, data scientist

ANDREI AVRAM, profesor universitar

CĂTĂLIN AVRAMESCU, conferențiar universitar

VIOREL BARBU, profesor universitar, membru al Academiei Române, fost președinte CNATDCU

ALEXANDER BAUMGARTEN, profesor universitar, membru CNATDCU (Comisia Filosofie)

CEZAR BĂLĂȘOIU, lector universitar

VLAD BEDROS, lector universitar

IOANA BICAN, profesor universitar, membră a Consiliului Științific al UBB, membră a CNATDCU (Comisia Filologie), membră a Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS)

LIDIA BODEA, doctor în litere, editor

VASILE BRÎNZĂNESCU, cercetător științific gradul I, membru Consiliul general CNATDCU (președinte Panelul nr. 1)

PAUL BRUSANOWSKI, profesor universitar, membru CNATDCU (Comisia Teologie)

DACIAN DRAGOȘ, profesor universitar, membru CNATDCU (Comisia Științe Juridice), președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI)

DINU GHEORGHIU, profesor emerit, fost membru CNATDCU

LAURENȚIU ROZYLOWICZ, profesor universitar, membru CNATDCU (vicepreședinte comisia Științele pământului)

Urmariți Ceasul Cetății si pe Google News

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like

👇

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button