Ziua Mondială a Libertății Presei e mai mare ca mine cu un an. Azi evenimentul împlinește 30 de ani, iar eu vreo 29 de presă. A fost stabilită de UNESCO, iar recompensa muncii extraordinare a jurnaliștilor sau organizațiilor media constă într-un fleac de 25.000 de dolari prin premiul Guillermo Cano. Așa-i că nu vă zice nimic? Era directorul editorial al ziarului El Espectador din Columbia și a fost ucis în decembrie 1986, chiar în fața redacției, an în care românii habar nu aveau ce înseamnă presă liberă. Supărase cartelurile de droguri prin articolele sale.
Dar de Ilaria Alpi ați auzit? E numele unui premiu al televiziunii italiene la capitolul anchetă (n.r. întâmplător, chiar am participat într-un an la decernarea lui, pentru că ajutasem o echipa de freelanceri cu documentarea privind mafia gunoaielor, iar ea a câștigat). Înainte să devină nume de premiu, Ilaria a fost o jurnalistă entuziastă din Roma, care și-a găsit sfârșitul în Somalia în timp ce documenta un articol. A fost ucisă.
Daphne Caruana Galizia a fost jurnalist de investigație din Malta, iar o bombă pusă în mașina ei i-a luat viața. A devenit și ea premiu, iar 45 de reporteri internaționali i-au terminat anchetele începute.
Să ne întoarcem în România, unde un alt jurnalist a ajuns nume de premiu: Mile Cărpenișan. Fostul meu prieten fusese îndepărtat din presă, cu toate că era un veritabil reporter de război. N-a fost ucis, ci o infecție suspectă i-a pus capăt la 30 și ceva de ani. Are și nume de stradă, una care duce prin hârtoape spre groapa de gunoi din Timișoara. Ah, să nu uit că în acest an premiul Cano este acordat corespondenților Wa Lone, în vârstă de 32 de ani, şi Kyaw Soe Oo, de 28 de ani, aflaţi în închisoare în Myanmar din 2017, unde execută o pedeapsă de șapte ani pentru că investigau uciderea a zece musulmani de către forţele de securitate.
Concluzia e că un jurnalist bun e unul mort sau scos din sistem, după cum observăm cronologia și mai ales cum se prind organizațiile ca lipitorile de cei care au fost. Oricât de bun ai fi ca gazetar, în timpul vieții să nu te aștepți la lauri. Dacă ai noroc, poate ajungi o stradă sau un premiu. Libertatea presei suferă grav în țările monitorizate. Doar 12 dintre cele 180 de țări ale Indicelui (7%) oferă un mediu favorabil jurnalismului. România e pe locul 49. În perioada de când sunt jurnalist 1402 reporteri au fost uciși (1992-2021). Ultimul este grecul George Karaivaz, împușcat de nouă ori în fața casei. Și atunci merită sacrificiul? Mai ales când știi din start că autoritățile și mafia își dau mâna pentru a suprima visul celor care îndrăznesc să intre în presă? După aproape 29 de ani de muncă într-un domeniu dificil, vă pot spune că da. Cu o singură condiție: să iubești presa mai mult decât te iubești pe tine. Așadar, la mulți ani celor care n-au abandonat să creadă în meserie! Merită!
Foto: Eu la 21 de ani când credeam la fel ca azi. Sigur, atunci eram mult mai optimist.
