Vești

La 27 de ani, Vlăduț e primul român care a câștigat „Forbici d’Oro”

Cel mai prestigios premiu profesional al croitorilor italieni a fost câștigat de românul Vlăduț Mihail Motău, tânărul croitor care a plecat acasă cu „Forbici d’Oro” (Foarfeca de Aur) 2021, acordat de Academia Națională a Croitorilor din Italia. În prima ediție post-Covid (16-18 septembrie 2021), tema aleasă a fost „Tehnică și eleganță: croitoria viitorului”. Nu doar academia italiană a considerat că a realizat cel mai bun costum la comandă, ci și maeștri internaționali din Spania, Franța și Anglia, care au făcut parte din juriu.

”Pentru mine reprezintă un pas foarte important, o realizare care îmi va schimba viitorul profesional. Foarfecele de Aur este un premiu de mare importanță care trebuie respectat la reala lui valoare. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături și care m-au suținut, în mod special familiei, colegilor de atelier și maestrului Daniel Robu (n.r. un român care face istorie de ceva vreme în moda italiană), care m-a încurajat și format profesional” a declarat Vlăduț Motău în exclusivitate pentru Gazeta Românească Italia. Originar din județul Neamț, câștigătorul prestigiosului premiu este rezident în Italia de la 19 ani.

Urmariți Ceasul Cetății si pe Google News

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like

👇

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button