După ce inițial a stabilit daune morale pentru Mark Christian Hermann, consilierul primarului Zoltán Soós, astăzi, Tribunalul Mureș a decis după judecarea apelului declarat de ambele părți să mențină hotărârea din primăvară. Una care este executorie, iar asta presupune că pârâții vor fi obligați la cheltuieli judiciare, la despăgubiri și la publicarea sentinței pe grupul Ești din Târgu Mureș dacă…(unul dintre ele, cel acuzat că a lăsat mesaje ofensatoare).
Ce au decis judecătorii
Pe scurt, decizia instanței este limpede, iar singura cale extraordinară de atac rămâne recursul la Curtea de Apel, însă hotărârea pronunțată în apel este executorie.
- ”Obligă pârâtul Popescu Marius Vasile să achite reclamantului suma de 8.000 Euro (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale.
- Obliga pârâții sa elimine, de pe grupul de Facebook „Ești din Târgu Mureș dacă… ” postările efectuate de pe conturile M P, P M, M K. P, M K, P M, M R O P, K M, K T, I K în care apar cuvintele „kolbasz, wurst, herm…anus, hermannfrodit, herm…anus, Găurelius, Marcus Găurelius Hermanfroditus Fidesziusz” sau derivate ale acestora.
- Obligă pe Popescu Marius Vasile la plata sumei de 2.790 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
- Obligă pe Truță Ioan la plata sumei de 270 lei cheltuieli de judecată”.
Și un dosar penal în lucru pentru discriminare și…
În plus, Marius Vasile Popescu alias Marius Kiradac este cercetat într-un dosar penal, fiind acuzat de același consilier de hărțuire, amenințare, incitare la ură și discriminare, potrivit surselor noastre. Dovezile sunt postările de pe Facebook.
Update: Într-o conversație privată, Popescu a negat că ar fi acuzat de discriminare și incitare la ură. Îi lăsăm și lui punctul de vedere. Într-un final, dosarul va avea capetele de acuzare publice.
Deseurile lui maior, toti soferii lui peste.