Într-un amplu material cu detalii și imagini, un asistent medical a dezvăluit pas cu pas cum sunt uciși pacienții de la ATI. După apariția publică a informațiilor, polițiștii s-au autosesizat.
Primul șoc pentru asistentul medical a fost momentul în care a aflat că toți pacienții sunt sedați de la primele ore. ”Pe un om cu insuficiență respiratorie moare dacă îl sedezi. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, a povestit cadrul medical. El susține că în mod constant seringile automate se încarcă cu Midazolam, Propofol și Fentanyl anestezice și sedative extrem de puternice. ”Eu am intrat cu alt scop acolo. Am intrat prost, nevinovat, plin de energie, cu sufletul curat să ajutăm că m-am săturat de COVID. Și când colo… Eu nu m-am făcut asistent să-i omor prin sedare. Nu vreau ca mama mea să se răsucească în mormânt, să spună «ăsta nu e copilul meu». Din prima zi când am intrat, m-am îmbrăcat și mi s-a făcut rău. Mă închinam, nu-mi venea să cred”, a continuat cel care a făcut dezvăluirile pentru publicația Turnul Sfatului, publicație din Sibiu, oraș unde se întâmplă tot ce descrie asistentul.