La câteva ore după exploziile de la Azomureș, conducerea combinatului chimic a organizat o conferință de presă unde a explicat ce s-a întâmplat, încercând să domolească furia locuitorilor din Târgu Mureș. Redăm comunicatele companiei în ordinea emiterii lor, dar începem cu declarațiile prefectului Mara Togănel.
„Azomureș trebuie să trateze cu maximă seriozitate evenimentul de azi noapte, iar în perioada următoare va trebui să dea asigurări serioase că un astfel de incident tehnologic nu va mai avea loc.
Funcționarea Combinatului Azomureș în condiții de siguranță trebuie să fie un subiect extrem de serios, care să preocupe compania privată și autoritățile publice, în egală măsură.Târgumureșenii trebuie să aibă garanția că sunt în siguranță, iar acest lucru poate avea loc doar printr-o analiză transparentă a activității Azomureș și o pregătire serioasă care să preîntâmpine astfel de incidente”.
Comunicatele companiei
„Situația pe platforma Azomureș s-a stabilizat la scurt timp după ce s-a produs un incident în timpul nopții. Compania a început o anchetă internă.
La o oră după miezul nopții, la 01:02, a avut loc o explozie pe platforma Azomureș, la instalația Amoniac 3, care se afla în ultima fază a procesului de repornire. Operatorii instalației au aplicat procedurile specifice de oprire de urgență, iar Serviciul Privat de Urgență Falck Azomureș și ISU Mureș au intervenit pentru stingerea incendiului, cu zona izolată.
Nu s-au înregistrat emisii de amoniac la nivelul platformei și, pe tot parcursul intervenției, siguranța altor angajați, funcționarea celorlalte instalații de pe platformă și comunitatea locală nu au fost puse în pericol.
Cel mai important lucru pe care îl putem spune este că a existat o singură persoană rănită, un angajat al instalației Amoniac. Din cauza exploziei, unele ferestre s-au spart și cioburile i-au provocat o rană la unul dintre antebrațe. Colegul nostru a fost transportat la spital, a primit toate îngrijirile medicale necesare și a fost deja externat.
Compania a început o anchetă internă asupra incidentului tehnic. Cooperăm cu autoritățile care au responsabilități în acest domeniu și vom furniza informațiile necesare. Prioritatea companiei este de a asigura în primul rând siguranța angajaților și a comunității locale, iar modul în care a fost tratat incidentul tehnic a demonstrat eficacitatea măsurilor de oprire în caz de urgență.
Recunoaștem îngrijorarea comunității locale cu privire la amploarea evenimentului și oferim asigurări că există măsuri care pot limita, în orice moment, escaladarea unui incident tehnic la una dintre instalațiile de pe platformă. Azomureș rămâne o instalație industrială de top, cu standardele UE de siguranță în vigoare”.
Asigurările Azomureș după incident
In urma cu putin timp au avut loc declaratii de presa la sediul Azomures. Au participat prefectul Mara Toganel, prim adjunctul ISU Mures, Cristian Buhainu si directorul Uzinei Chimice Azomures, Ovidiu Craciun. Colegul nostru care a fost ranit a primit ingrijirile medicale si a fost externat din Serviciul de Urgenta. Au fost prezentate primele informatii ale cauzei incidentului tehnic, fiind vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteza la presiune foarte mare. Operatorii instalatiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectata si au oprit in siguranta instalatia Amoniac 3.
Update:
Cauza evenimentului a fost identificata de operatorii instalatiei. Nu se inregistreaza emisii de amoniac la nivelul platformei sau in afara ei. La fata locului se afla acum reprezentantii autoritatilor. Nu exista pericol pentru comunitate.
In timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalatiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomures a avut loc o explozie, urmata de un incendiu. O persoana a fost ranita, a primit ingrijiri medicale la fata locului si este in afara oricarui pericol. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu si cei de la ISU Mures. Situatia este acum sub control, este monitorizata de autoritati, instalatia unde a avut loc incendiul fiind oprita complet. Vom reveni cu detalii”.
Foto: Captură după un film postat într-un grup virtual din Târgu Mureș