Deloc surprinzător, Nicolae Ciucă a fost ales președinte al PNL, funcție pentru care n-a avut contracandidat. Din 1.120 de voturi exprimate la congresul de azi, premierul a obţinut 1.060 de voturi „pentru”. Mai exact 94%. Întrebat dacă ia în calcul demisia în situația în care se va dovedi că a plagiat, Ciucă a spus că va lua decizia în conformitate cu principiile sale de onoare și demnitate.
„Nu este deloc un privilegiu să ocupi această funcţie, e o onoare şi o mare responsabilitate pentru tot ceea ce ne-am asumat să facem. Dincolo de ceea ce s-a spus pentru susţinerea moţiunii, în acest moment, vreau doar să precizez că mă bazeze foarte mult pe ceea ce înseamnă coeziunea membrilor PNL, pe tot ceea ce înseamnă spiritul şi valorile de care am vorbit şi cel mai mult mă bazez pe oamenii PNL care vor fi alături de noi ca să ne putem îndeplini obiectivele. Principalul obiectiv este acela de a reda stabilitatea partidului, de a asigura stabilitatea lui şi de a dezvolta România, să putem să facem o Românie puternică, aşa cum ne dorim noi toţi”, a declarat noul șef la PNL.