Prim-planVești

Ce a căutat DNA la Primăria Târgu Mureș

Specialiștii au verificat angajările din ultimul an

Timp de două ore, specialiștii de la DNA au verificat documente de la sediul Primăriei Municipiului Târgu Mureș, iar toate firele se leagă de ancheta Recorder, privind angajările din ultimul an. Plângerile au fost depuse de cei aduși vreme de 20 de ani de echipa Florea-Maior, iar cel care a ajutat la redactarea lor are o funcție nouă de șef. Posibilele fapte penale ar fi avut loc de când s-a schimbat conducerea instituției în toamna anului 2020. La șapte ore de la plecarea procurorilor, municipalitatea a transmis un comunicat de presă privind acest control.

Citeste si

”Conducerea Municipiului Târgu Mureș confirmă prezența, (s-au aflat în instituție între orele 11-13), prin delegare, în baza Ordonanței din data de 20.01.2022, a organelor de cercetare din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureș a Direcției Naționale Anticorupție, în vederea aducerii la îndeplinire a activităților dispuse prin Ordonanța menționată.

De asemenea, respectăm legea și nu suntem în măsură să comentăm o procedură judiciară investigativă aflată în derulare.
Suntem încrezători că munca de cercetare derulată de Direcţia Naţională Anticorupţie va clarifica situaţia, iar după finalizarea investigației putem aduce la cunoștința publicului detalii suplimentare.
Pe tot parcursul derulării investigațiilor ne exprimăm deplina disponibilitate de colaborare cu organele de cercetare”.

Urmariți Ceasul Cetății si pe Google News

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like

👇

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button