Într-o conferință de presă, primarul Soós Zoltán a prezentat o situație a centrelor de vaccinare, numărul persoanelor imunizate și perspective pe acest subiect.
”Se împlinesc astăzi exact două luni de când la Târgu Mureș au fost deschise primele centre de vaccinare. În această perioadă, Primăria Târgu Mureș a asigurat în mod legal și în conformitate cu cerințele Direcției de Sănătate Publică Mureș, infrastructura necesară și funcționalitatea unui număr de 5 centre de vaccinare, cu 51 de fluxuri. În prezent sunt deschise la nivelul orașului, conform solicitării DSP, 3 centre de vaccinare cu un total de 11 fluxuri, iar din luna aprilie, ca urmare a discuțiilor avute va fi dat în folosință un nou centru cu 12 fluxuri.”, a declarat Soós Zoltán, primarul Municipiului Târgu Mureș.
Au mai participat la conferința de presă domnișoara dr. Cristina Bogățan – medic în cadrul cabinetelor școlare și directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan.
Soós a precizat că în Târgu Mureș sunt deschise în prezent trei centre de vaccinare cu 11 fluxuri urmând ca, începând cu luna aprilie, să fie dat în folosință încă un centru cu 12 fluxuri. Până la ora actuală, la nivelul Municipiului Târgu Mureș au fost imunizate aproximativ 20.400 persoane în centrele fixe, iar un număr de 3750 de persoane au primit vaccinul prin intermediul echipelor mobile.
Primarul Soós Zoltán a mulțumit pentru implicare atât Prefecturii Mureș cât și instituțiilor care sunt parte în acest proces, medicilor și personalului auxiliar.
Foto credit: Mariș Cristian Daniel