Versurile melodiei ar trebui schimbate cu ți-aș da sau îți voi da, pentru că în preaminunatul comunicat de presă scrie doar cât va costa proiectul de ocolire: 388 de milioane de lei, cu 100 de milioane mai mult față de acum câteva luni.
Așadar, cetățenii din Târgu Mureș sunt informați că s-a semnat o hârtie, dar cât vor dura lucrările rămâne un mister. Vă reamintesc că mai aveam o centură gata în 2023, potrivit comunicatelor și declarațiilor de presă din decembrie 2020. Suntem în 2025, pentru cei care nu și-au potrivit ceasul timpului, iar acele afirmații au fost hazardate, că nu există nicio lopată de pământ răscolită acolo (Căutați Peter Ferenc și Zoltan Soos+ centură). Redau pentru istoria promisiunilor acest mesaj din partea unui serviciu care n-are șef, că nimeni nu trebuie să fie tras la răspundere pentru fake news. Dacă lucrează pentru stat.
Proiectul tronsonului 3 al Inelului de ocolire Târgu Mureș a primit aviz favorabil! (n.r. doar iuhu n-au mai pus în comunicat)
Primăria Municipiului Târgu Mureș anunță o etapă importantă în realizarea tronsonului 3 al Inelului de ocolire a orașului. După mai multe revizuiri solicitate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), proiectul a primit avizul necesar în data de 13 martie 2025. Astăzi, Consiliul Local Târgu Mureș a aprobat în unanimitate noii indicatori tehnico-economici aferenți acestui proiect.
Detalii esențiale ale proiectului:
Studiul de fezabilitate a fost actualizat și avizat pe 13 martie 2025.
Hotărârea Consiliului Local trebuie aprobată până pe 18 martie 2025.
Finanțarea investiției va fi realizată din fonduri externe nerambursabile.
Costul total al proiectului este de 388,6 milioane lei (TVA inclus), din care 310,5 milioane lei sunt alocați pentru construcții și montaj.
Tronsonul 3 va conecta Calea Sighișoarei – strada Budiului – Autostrada A3, făcând parte dintr-un proiect mai amplu de ocolire a Municipiului Târgu Mureș. Această investiție strategică va contribui la fluidizarea traficului și la dezvoltarea infrastructurii locale.
Primăria Municipiului Târgu Mureș rămâne angajată în modernizarea orașului și implementarea proiectelor esențiale pentru comunitate.
Serviciul Relații Interne și Internaționale