Gafă. Ministrul Adrian Câciu (șeful finanțelor) a spus că nu i se pare relevantă valoarea pentru masa de Paște. „Nu am o sumă alocată și nici nu cred ca e relevant daca sunt 1 leu, 2 lei, 10 lei 1000 de lei, nu vreau să dau sume (n.r. și tocmai le-a dat). O sumă care mie mi se pare normală, unui alt om i se pare prea mare, altuia i se pare insuficientă. Să nu fiu interpretat greșit, este o chestiune de educație financiară. Cred ca mulți dintre noi trebuie sa învățăm să ne uitam la ceea ce avem nevoie cu adevărat, nu la ceea ce .. sau la ceea ce ne dorim trebuie sa găsim resurse, dar la ceea ce avem nevoie, acela este cel mai important și ceea ce avem nevoie este să fim împreună cu familia de Paște”, a continua ministrul Finanțelor.
Ceasul Cetății a făcut o poză cu un leu lângă 1000 de lei. Poate așa îl luminăm pe Câciu, iar atunci va remarca relevanța sumei. Chiar l-am invita să pregătească o masă de un leu și să-i invite pe cei dragi să deguste din preparate, dar știm că este imposibil, ceea ce ministrul încă nu conștientizează. De aceea este ministru.