back to top
RON - Română (nou) leu
EUR
4,98
USD
4,63
GBP
5,99
-3.2 C
Târgu Mureș
RON - Română (nou) leu
EUR
4,98
USD
4,63
GBP
5,99
-3.2 C
Târgu Mureș
spot_img
Prim-planExercițiul lui Arafat. Este de ajutor sau inutil?

Exercițiul lui Arafat. Este de ajutor sau inutil?

Data:

La 6.30 locuitorii din Târgu Mureș au primit două sms-uri legate de o explozie la combinat, poveste din cadrul exercițiului EU Modex. Unul internațional care implică 600 de persoane care vor încerca să stopeze un dezastru la Azomureș în scenariul celor au pus la cale proiectul. Un exercițiu de cinci zile, în care doar autorii știu la ce oră vom mai primi sms-uri de alertă. Este de ajutor o astfel de strategie?

Pe scurt: povestea pusă la cale de Arafat este egală cu zero în cazul unui dezastru real. Ce s-ar întâmpla dacă ar avea loc o explozie serioasă la combinat? Potrivit unui director din combinat, chestionat de un vizitator cu altă ocazie, tot ce e pe o circumferință de 40 de km va muri și va fi contaminat. Oameni, animale, plante, râuri, lacuri șamd. Va fi un Cernobîl. În funcție de viteza vântului, dezastrul va lovi în câteva minute tot ce am scris mai sus. Totuși, combinatul trebuie să aibă scenarii apocaliptice și un raport de securitate, nu?

Raportul de securitate presupune că există toate scenariile pe masă și cum se poate acționa, în colaborare cu autoritățile, cele care participă deja la exercițiul internațional. Realitatea este că ISU, Garda de Mediu, Agenția de Mediu, primarul, prefectul și președintele Consiliului Județean Mureș sunt pe lângă acest raport de securitate, considerat de Azomureș drept secret, la care accesul este doar al companiei. Am scris despre această poveste pe larg în publicația locală Controverse, dar desigur că n-a interesat pe nimeni din conducerea județului sau pe plan local. Mai clar: Azomureș controlează autoritățile, nu invers. În cadrul scenariilor există diverse forme grave de posibile accidente la combinat: chimice, explozii, scăpări de substanțe, dispersie toxică și incendiu. Dacă e de mici proporții, atunci salvatorii pot acționa și rezolva.

Raed Arafat a subliniat azi în conferința de presă că exercițiul n-are legătură cu războiul din Ucraina. Poate că nu, dar am fi morți toți din zonă dacă o rachetă ar lovi Azomureș. N-am avea timp nici de o rugăciune scurtă, darămite să fugim. E vorba de o reacție care ar dură undeva la trei minute, perioada în care tot ce e la combinat și-n jur va fi distrus. În jur înseamnă vreo 200.000 de oameni, plus animale, natură și clădiri. Și știm că marile nenorociri nu vin ziua, ci noaptea, când nici dacă n-am dormi tot n-am putea scăpa.

Să nu ne aruncăm însă așa de sus și să privim un caz real și cumva mai puțin important față de un scenariu apocaliptic la combinat. La Complexul Transilvania din Târgu Mureș a izbucnit un incendiu în octombrie anul trecut. În amiaza mare, nu noaptea sau dimineața. În jur de o sută de pompieri au încercat să stingă focul 14 ore. În urmă a rămas dezastru. Nimic. Daune totale. Și nu e vorba de o explozie la combinat, unde substanțele de acolo ar face prăpăd, iar benzinăriile din vecinătate ar ajuta la pârjolirea zonei. Concluzia mea este că e inutil acest exercițiu dacă o companie privată este cea care controlează situația, iar autoritățile vor fi chemate în caz de urgență, când, în situația unei explozii uriașe, nu vor apucă să ajungă, pentru că vor muri pe drum. Nu doar salvatorii, ci toți pe o circumferință de 40 de km. Singura salvarea reală ar fi ca Azomureș să fie mutat, iar securitatea obiectivului să fie la mâna autorităților, desigur în colaborare cu cea mai mare companie de îngrășăminte din țară. Sunt sigur că nimeni nu vrea să aibă loc o nenorocire (nici combinatul, nici autoritățile), dar ea se poate întâmpla. Am observat anul trecut mica explozie de la combinat, apoi eliberarea de amoniac în atmosferă. N-au fost evenimente cu intenție, dar riscul să fie ceva cu adevărat grav nu este de neglijat.

Urmărește-ne pe Google News

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.

Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.

De ce să ne susții?

Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.

 

 

 

Tiberiu Lovin
Tiberiu Lovinhttp://ceasulcetatii.ro/
În 2007, Lovin s-a orientat către presa online, unde a dezvoltat blogul Reporter Virtual, transformat în site și la final în portal, după care l-a vândut unui grup de investitori. A fost primul site dedicat presei cu un succes constant și cu numeroși cititori, cu un vârf de aproape 100.000 de unici zilnic. În 2009 a renunțat la presa scrisă, iar de atunci a realizat mai multe site-uri de știri.Ultimul fiind Ceasul Cetății, după mutarea sa peste noapte din București la Târgu Mureș, în căutarea unei tihne imposibile în capitală. În paralel a înventat emisiunea La tablă, una de dezbateri ce are loc la cea mai importantă televiziune din oraș: M9 tv.Visul său rămâne să-și găsească răgazul de a scrie cărți.

1 COMENTARIU

  1. Indivizii sunt atât de penibili in pozele oficiale și atât de inutili in cazuri de criza. Vorbim de ineficientul Arafat și sistemul lui la cazurile din Apuseni, incendiile din spitale, colectiv, etc.
    Cu o apetența periculos de narcisista acest om si-a bătut joc de un oraș întreg preț de câteva zile și de adevăratele victime ale accidentelor unde a fost invizibil.
    Asta face sistemul din oameni care se confunda cu sistemul.

Comentariile sunt închise.

Distribuie:

Populare

Recomandari
Related

Gluma zilei: primarul Soos l-a felicitat pe Trump, iar președintele SUA ales a…

Desigur că Donald Trump s-a emoționat când a citit...

Din interior. Dan Mașca despre dezastrul municipaliății

Așa cum ne așteptam, consilierul POL Dan Mașca a...

Șeful AUR Mureș nu acceptă jurământul în limba maghiară

Ier, la depunerea jurământului de câtre consilierii județeni, Răzvan...

Ce post călduț i se pregătește ex-viceprimarului Portik

În curând, mai exact spre jumătatea lunii noiembrie, fostul...