back to top
RON - Română (nou) leu
EUR
5,00
USD
4,57
GBP
5,92
13.6 C
Târgu Mureș
RON - Română (nou) leu
EUR
5,00
USD
4,57
GBP
5,92
13.6 C
Târgu Mureș
spot_img
VeștiDupă democrația originală, avem certificatul verde original

După democrația originală, avem certificatul verde original

Data:

Într-o intervenție la Antena3, avocatul poporului a precizat că în acest moment România nu mai are certificatul verde original, așa cum a fost negociat de UE cu toate țările din regiune. „Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare, că până la acest moment, câtă vreme lumea se putea testa, aveai de ales între cele trei opțiuni.

De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European, de aia au negociat cu toate statele membre și ăsta este certificatul verde european. Cum numai în România el nu mai este în ordine? Așa cum internările alea obligatorii numai la noi au fost… Este incredibil că la un an și opt luni de când s-a declanșat pandemia asta noi continuăm să avem poziții care ne singularizează în ansamblul statelor Uniunii Europene”, a mai spus Renate Weber, care a precizat că este vorba de discriminare și nu doar la acest capitol.

Urmărește-ne pe Google News

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.

Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.

De ce să ne susții?

Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.

 

 

 

Distribuie:

Populare

Recomandari
Related

VIDEO. Caravana Ceasul Cetății și prima emisiune!

Presa s-a îndepărtat de cetățean, în general. Nu mai...

Ți-am dat un inel în varianta Târgu Mureș

Versurile melodiei ar trebui schimbate cu ți-aș da sau...

Cum să NU combați o știre falsă

Este sau nu Fake News? Aveți puțintică răbdare, apoi...

Primăria Târgu Mureș luminată în culorile steagului Ungariei

Edilul Zoltan Soos a scris: ''15 martie 1848 –...