Un oarecare cititor m-a abordat în două rânduri: o dată a vrut să-l angajez, când am dat un anunț pe Ceasul Cetății, iar a doua oară cu o problemă personală, dar care putea fi subiect de gazetă. În prima chestiune, n-am putut să o fac, că n-am fost impresionat de CV. El mi-a mărturisit că a scris cândva pe zona sportivă, apoi a părăsit-o că plata nu era pentru valoarea sa. Adevărul e că în Târgu Mureș sportul duduie, premiile cad ca muștele doar când apar târgmureșenii și ziariștii pe domeniu sunt la nivel mondial, de trag sportivii de ei să li se ia interviuri.
A doua situație a fost interesantă, iar individul m-a luat cu periuța că a văzut emisiunea X, că mă apreciază și că are încredere în mine ca jurnalist. Întâi mi-a scris, apoi m-a sunat cu noaptea în cap aiurea. Pe scurt, în necazul său era vorba de o poveste juridică, unde tatăl domniei sale era implicat. Pentru că nu era vorba doar de tăticul cititorului, ci de mai multe persoane în același litigiu, i-am spus cum se face la orice redacție: Încearcă să-mi scrii povestea cu toate detaliile (la orice redacție depui o plângere, cu documente și tot tacâmul). Mai ales că ai veleități, după cum mi-ai zis. Încântat, omul a promis că se apucă. După două zile, l-am abordat eu, pentru că avusese loc un proces în acea zi și eram curios, apoi să mă apuc de treabă.
Brutal, omul care mă periase în urmă cu două zile s-a lansat într-o groază de acuzații și judecăți de valoare. Și ele veneau de la personajul care nu și-a ținut cuvântul. Te dai mare că ești ziarist de 30 de ani, dar ce ziarist e ăla care scrie pe online? Doar frustrații o fac! Întotdeauna am fugit de jurnaliștii care vor să ia de-a gata, a mai răbufnit el, înainte să mă blocheze.
Recunosc că am fost surprins. În primul rând pentru că el n-a avut cum să fie purtător de legitimație de presă, dacă nu știe că un gazetar are nevoie de documente și plângere pentru a croșeta un articol. Unul care presupune să discuți sau să încerci și cu partea acuzată.
În al doilea rând pentru că lingușitorul nu știe că mai toată presa e pe online, iar gazete unde să scrii nu prea sunt. Vă las ca exemplu o poză cu singura presă scrisă din Târgu Mureș, unde există doar două ziare. Vedeți și voi ce subiecte senzaționale sunt pe prima pagină, cea care vinde gazeta.
În al treilea rând pentru că fostul cititor n-a avut bunăvoința să-mi citească CV, care este public și unde se observă că am lucrat la cele mai importante ziare naționale, ba chiar organizațiile profesionale din România m-au premiat, iar altele de peste ocean sau Europa m-au invitat să susțin conferințe. Evenimente ce aveau legătură cu presa de investigație, nu cu prafurile pe care le trag uneori pe nas fotbaliștii pentru a prinde curaj să urmărească o minge pe teren. Și chiar să o lovească.
În fine, ăsta e scurtul drum de la maestre la ultimul ziarist. Partea bună e că mi-a dat ideea de a scrie un serial cu istorioare din presă. O meserie grea, unde plata rar este pe măsură, viața personală e la rubrica și altele, cititorii sar cu bocancii pe tine de parcă ai fi sclavul lor și dușmanii se înmulțesc cu fiecare anchetă. Dacă aș fi primit 10 dolari pentru fiecare dușman căpătat prin articole, acum aș fi multimilionar.
