Ciprian Dobre și atacul la președintele CJ Mureș
Data:
În urmă cu câteva minute, fostul președinte al Consiliului Județean Mureș, liberalul Ciprian Dobre, i-a dat replica actualui șef, Peter Ferenc, care, la finalul săptămânii trecute vorbea nonșalant despre nesimțire.
Citat:
Îi solicit președintelui CJ Mureș să prezinte, de îndată, scuze pentru cuvintele suburbane folosite la adresa mea.
Într-o intervenție în presa locală, Președintele Consiliului Județean Mureș, dl. Péter Ferenc, mă cataloghează drept nesimțit.
Totul este motivat de neputința de care administrația pe care o conduce dă dovadă în gestionarea problemei terenului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde trei mari proiecte sunt blocate și astfel, puse în pericol: Centrul de Arși, Centrul Chirurgical Cardiovascular și atât de utila parcare.
Argumentele președintelui UDMR, în susținerea afirmației sale, atunci când mă face nesimțit, sunt ridicole, inclusiv prin faptul că ele dovedesc o serioasă lipsă de cunoaștere a rolului puterii judecătorești în statalitatea românească.
Șeful UDMR susține că eu l-aș fi pus în “situația în care a ieșit o hotărâre judecătorească care chiar este discutabilă”. Vreau să cred, totuși, că a fost fie o greșeală de traducere, fie una de interpretare. Și că, Președintele Consiliului Județean nu comentează hotărârile judecătorești, ci le respectă și le aplică.
Din 2017 până azi au trecut 5 ani, timp în care Președintele CJ Mureș nu a făcut nimic pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, iar pentru a-și masca lipsa de interes și neputința, mă cataloghează pe mine nesimțit și invocă argumente puerile: „greaua moștenire” și faptul că, de 5 ani, nu s-a putut ajunge la înțelegere cu juriștii Primăriei.
Îmi exprim speranța că, măcar de acum înainte, cele două echipe, a Consiliului Județean și a Primăriei municipiului Târgu Mureș vor colabora, pentru a debloca proiectele de dezvoltare ale județului Mureș.
În rest, poate altădată, vom vorbi despre cei șapte ani de-acasă, a mai scris Dobre.
CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.
Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.
De ce să ne susții?
Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.