Pornit ca o aventură nebună, site-ul Ceasul Cetății împlinește azi șase luni de la lansarea oficială. Am găsit o presă moale, formată în general din comunicate sau în stil de blog. Am urmărit fiecare pas al noii administrații locale, care în general s-a plâns de greaua moștenire, de faptul că nu are buget (pentru prieteni a avut), că echipa nu e completă, că se opune vechea gașcă prin funcționarii angajați două decenii de fostul cuplu Florea-Maior șamd. Celelalte instituții și-au continuat activitatea în ritm ardelenesc, așa că n-avem de ce să ne grăbim. Am descoperit că fiecare autoritate este fascinată de imagine. Poze, filme, imagini, comunicate, vorbe frumoase și promisiuni. Din când în când, mesaje seci de la cei mai puțin obișnuiți cu cuvintele. Tot la instituții mă refer.
Mi-am propus să aduc un suflu nou cu interviuri, reportaje, anchete și dezvăluiri. Parțial am reușit. Doar că Târgu Mureș nu e un oraș oarecare. Urbea atipică e greu de mișcat. Chiar și când vrei să faci bine. Oamenii nu se mobilizează la cauze umanitare, iar lâncezeala și incompetența administrativă s-a extins ca o molimă. A contaminat tot ce poate fi infectat, până și pe cei pe care vrei să-i ajuți. O critică este privită ca un atac personal sau unul comandat. Oamenii nu vor să se uite în oglindă. N-au defecte, ci criticii sunt cei răi din cine știe ce interes ascuns.
Să luăm cazul primarului Soos, care mi-a fost simpatic și mi s-a părut dornic de schimbare. Am promis public susținere. Când am început să remarc gafele, armata de susținători a sărit pe mine, iar amicii ocazionali mi-au trântit ușile. Ai comandă! Așa a sunat acuza. E vina mea, așadar, că edilul a dat cu oiștea-n gard. Și comanda de la cine ar putea să vină și mai ales pentru ce? Primarul va rămâne în funcție indiferent de ce scriu eu sau alții. Nimeni nu-i ia locul. Sigur, asta dacă nu o comite urât și este arestat. Eu privesc constructiv critica. Încerc să mă îndrept și îmi cer scuze.
Așadar, pot ajunge la capitolul scuze. Am avut norocul să cunosc ardeleni pentru care cuvântul e cuvânt. Înainte să mă mut în Târgu Mureș. Apoi din ce în ce mai puțini, chiar și cei care înainte de stabilirea mea aici erau paroliști. Așadar îmi cer scuze pentru naivitatea mea. Nu e vina celor care te păcălesc, din punctul meu de vedere, ci a ta, dacă te lași dus de nas de aparențe. Sigur, îmi cer scuze și că site-ul nu e la nivelul dorit de mine nici măcar la 30%. Am visat că voi găsi colaboratori, dar munca e grea. De frecat menta e mai simplu. Am dat anunț din decembrie. Peste 140 de candidaturi și nimeni dispus să se înhame la meserie așa cum e ea: grea și nonstop. Am primit n scuze și amânări. Am aterizat în orașul delăsării, aș putea spune. Unul în care frica încă este stăpână de la cel mai simplu om la cel mai important ca poziție din oraș. Și am obosit, iar munca mea de 16-18 ore zilnic s-a transformat în probleme de sănătate, care m-au obligat să scad ritmul. De unul singur este dificil să schimbi lumea.
În final, să nu credeți că am abandonat lupta pentru o presă așa cum trebuie să fie. Am făcut pași spre cunoașterea spiritului orașului de care m-am îndrăgostit și care merită multe schimbări în bine. Inclusiv la capitolul media. E greu să urci pe zidul cetății și să le arăți oamenilor adevărul, fără să fii pus sub ghilotină pe motive inventate. Totodată, nu este imposibil. N-am o armată de consilieri și buget ca primarul, dar am ceva ce de la balconul primăriei nu se observă: entuziasm. Atât timp cât mi-l voi păstra și voi rezista fizic, voi continua să-mi fac meseria în care am intrat în urmă cu peste 28 de ani. Poate e prea lungă povestea și lumea n-are timp, dar va rămâne undeva în memoria celor care au fost cu ochii spre acest început. Primii pași sunt grei, dar maratonul continuă.
