back to top
RON - Română (nou) leu
EUR
5,00
USD
4,57
GBP
5,92
7.6 C
Târgu Mureș
RON - Română (nou) leu
EUR
5,00
USD
4,57
GBP
5,92
7.6 C
Târgu Mureș
spot_img
Mai multeViața culturalăCartea unui scriitor mureșan în dar de ziua lui Florin Piersic

Cartea unui scriitor mureșan în dar de ziua lui Florin Piersic

Data:

La 85 de ani, Florin Piersic a primit în dar o carte a scriitorului mureșan Nicolae Băciuț: Vă pup, ciocoflenderilor! Redăm o parte din mesajul autorului de pe site-ul Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

„Poate că aici e întâlnirea mea tainică cu Florin Piersic și poate aici se regăsește și o nuanță a afirmației că aș fi un „Florin Piersic al literaturii române”. Dacă aș vrea să lansez un titlu scandalos, la prima vedere, acesta ar fi „Pe Florin Piersic l-a făcut actor Nebuna!”. Drumul meu spre literatură a plecat tot prin Coșbuc, din care am recitat, într-o dramatizare personală, la 10 ani, „O scrisoare de la Muselim Selo”, compensația pentru faptul că părinții nu m-au luat la Hordou, unde au plecat cu o mașină „Steagul Roșu”, la marea sărbătoare a centenarului nașterii celui cu a cărui poezie se confundau, în care se regăseau cu toată ființa lor.

Am recuperat tot ce am putut „pe repede înainte”, ca să pot tipări la timp cartea. Bucuria mea a fost că, pe ultima sută de metri, am găsit autograful primit de la Florin Piersic, la Suceava, când l-am întâlnit prima oară, prin 1971.

Actorul trăiește acum lângă Cluj, într-o „cabană”, cu soția lui, Anna Török.

Sigur, mi-aș dori să realizez un interviu cu Florin Piersic, chiar și în vremurile astea pandemice. Am multe întrebări să-i pun. Mai are multe lucruri de mărturisit!

I le-am transmis… nu știu ce șanse vor avea, pentru că sunt convins că, la ceas aniversar, trage multă lume de el, îl sună, îl vrea în emisiuni TV. L-am sunat și eu, pe finalul pregătirii cărții pentru tipar, cerându-mi scuze că îndrăznesc să-l deranjez (duminică, 10 ianuarie, la prânz). „Mă sună sute, îți dai seama că nu răspund la toți, dar am văzut numele tău, și mă așteptam și mă bucur că m-ai sunat”.

Așa am ajuns să trimit întrebările pregătite pentru Florin Piersic doamnei Cristina Muntean, care se ocupă și de imaginea actorului. Ceea ce mă surprinde e că nu am găsit în spațiul internautic nicio lucrare monografică dedicată lui Florin Piersic, ori una circumstanțială, legată de numele său. Aș vrea să mă înșel și să existe astfel de lucrări.

Miza acestei cărți, la ceas aniversar, se vrea o reverență făcută actorului Florin Piersic, menită să completeze, în câteva nuanțe, biografia artistică a unui actor despre care toată lumea are impresia că știe totul, deși, în realitate, mai sunt atâtea lucruri care merită să fie cunoscute…”.

Urmărește-ne pe Google News

CeasulCetatii.ro este un proiect de jurnalism care își păstrează independența față de orice influență politică, ideologică sau comercială.

Dacă doriți să susțineți jurnalismul independent, puteți contribui cu donații către CeasulCetatii.ro aici.

De ce să ne susții?

Susținerea jurnalismului independent: Donând la CeasulCetatii.ro contribuiți direct la menținerea unei surse de informare neafiliate politic sau comercial. Acest lucru asigură că informațiile sunt prezentate obiectiv și fără influențe externe.

 

 

 

Distribuie:

Populare

Recomandari
Related

Cum să NU combați o știre falsă

Este sau nu Fake News? Aveți puțintică răbdare, apoi...

Primăria Târgu Mureș luminată în culorile steagului Ungariei

Edilul Zoltan Soos a scris: ''15 martie 1848 –...

Surse: Directorul ADP a fost agresat în fața casei

În urmă cu câteva minute, primarul Zoltan Soos a...

Autonomia cerută de tot mai puține voci

Astăzi, câteva sute de maghiari au solicitat din nou...