Ca-n Ardeal: Ziua Universală a Iei e azi, dar mâine se sărbătorește la Târgu Mureș
Nicio instituție din Târgu Mureș nu are astăzi în program sărbătoarea iei. În mai multe orașe din țară au loc evenimente. În municipiul Târgu Mureș se organizează ceva, dar mâine, în jur de 13.00, unde va fi deschisă o expoziție și va avea loc un scurt moment artistic într-un loc care va fi comunicat mâine de șeful Centrului de Cultură din cadrul Consiliului Județean Mureș.
La nivel internațional, Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită în peste 100 de orașe ale lumii, de românii de pretutindeni, precum Washington, New York, Los Angeles, Toronto, Paris, Londra, Madrid, Amsterdam, Milano, Viena. De asemenea, cu ocazia marcării Zilei Internaționale a Iei, prezentări de modă, concerte, expoziții, dansuri și conferințe vor fi organizate de către reprezentanțele din străinătate ale Institutului Cultural Român la Chișinău, Roma, Budapesta, Beijing.
Ceasul Cetății vine cu povestea ia (n.r. în Moldova e tot ia) de la o artistă din București, care se ocupă cu refacerea straielor vechi. O cităm pe Viorica Irina Agachi. Să facem un preambul. „Piesa de îmbrăcăminte pentru partea de sus a corpului, atât la bărbați, cât și la femei, se numește generic camășă. Termenul de ie (sau iie) vine din latinul vestis linea și se folosește doar pentru cămașa femeiască. Așadar, nu există „ie barbateasca”, ci doar cămașă! În zona Bucovinei și Moldovei, Munteniei, Olteniei și în Sud se folosește cel mai des „ie/iie”. În Ardeal și Banat termenii sunt: chimesa, spătoi, spăcel sau ciupag pentru cămașa femeiască.
„Cămașa de Bacău, zona Cașin – e o camașă reconstituită după un studiu intens al zonei legat de portul specific și al semnelor și cromaticii folosite acolo, dar și al oamenilor care au populat-o în acea perioadă. Născuți și crescuți în acel areal, dar și cei care au migrat acolo din diferite alte zone ale tarii, localnicii și au adus cu ei influențe ale portului din zonele de proveniență anterioară. Ideea a pornit de la un izvod vechi dinainte de 1900, găsit, catalogat și arhivat in depozitele Muzeului Țaranului Român de Alexandru Tzigara-Samurcaș.
Un petec de pânza cât palma, cu resturi de broderie pe el, a născut o cămașă care s-a dovedit a fi una de sărbatoare, de mare fală, poate chiar de mireasă. Obiectul vestimentar a avut un termen de execuție de cca 6 luni, lucrat la modul intens. Materiale folosite: fir răsucit de mătase, negru, pentru broderie, fir metalic vechi de la 1930, cu foiță de aur și argint, pentru accentele care înnobilează, plus fir de mătase răsucită natur și roșu și lână merinos pentru compoziția compactă de la guler și partea de sus a pieptului cămășii. Pentru mânecile cu marginea răsucită am folosit borangic. Rezultă o mânecă ampla, bogată, supradimensionată, care, la vremea aceea, însemna mare fală, din moment ce-ți permiteai să folosești în plus față de cât era necesar o astfel de țesătură. Fiind un material prețios, borangicul nu primește broderie pe el, ci, cel mult, câteva alesături care se fac în timp ce este țesut.
Detaliul de eleganță, specific zonei, este chirușca de la manșetă, acel triunghi mic ornamental, înserat la baza de jos, chiar lângă terminația mânecii. Broderia de pe cămașă este cusută la două fire de pânză, cu pas foarte mărunt, așa că se pot însuma cateva sute de mii de puncte de cusatura. Panza este una veche, robusta, cu tinuta, foarte des țesută. Se poate face ușor diferența între o cămașă cusuta așa cum se făcea pe vremuri și bluzițele din pânză moale ca tifonul, aproape transparente, cu modele brodate cu pas mare, anemic și haotic la mașina de cusut.
Cămașa a fost expusă la Muzeul Astra Sibiu, în cadrul proiectului IA AIEVEA, și mai apoi în Japonia, în cadrul unei expoziții de textile handmade. S-ar mai fi plimbat ea în expozitii prin lume, prin alte țări și prin alte orașe, dar pandemia a pus în standby orice alte planificări, care au șanse, însă, să se concretizeze de anul viitor”.
