Pe parcursul zilei de ieri, pe pagina oficială a Primăriei Municipiului Târgu Mureș a fost făcut un anunț care a creat mare confuzie în rândul mureșenilor. Reprezentanții instituției au anunțat o nouă restricție care vine în urma intrării municipiului în scenariul roșu: sacrificarea mieilor cu ocazie sărbătorilor Pascale devine interzisă.
Care este legătura între scenariul roșu și sacrificarea mieilor
„Sacrificarea mieilor nu este interzisă. Este vorba doar despre acele centre temporare de sacrificare. Erau două amenajate la noi în județ (Mureș – n.r.). Una era în Piața Cuza Vodă și una în Sighișoara. Sunt niște derogări pe care Uniunea (Europeană – n.r.) nu le vede cu ochi buni. La noi, sunt făcute pentru a crește popularitatea politică. Acelea erau la limita legalității și întotdeauna aveam probleme organizatorice cu ele (cu centrele temporare de sacrificare – n.r.). Momentan, nu este recomandat să strângi atâția oameni în piață, dintre care unii nu respectă regulile de distanțare fizică. În plus, majoritatea colegilor (de la DSVSA Mureș – n.r.) sunt implicați în cazuri de focare de pestă, deci nici nu prea avem personal pe care să îl trimitem în acele locuri. Aceste centre de sacrificare temporare erau organizate doar în perioada Sărbătorilor Pascale. Acum nimeni nu își asumă îngrămădeala și nerespectarea regulilor. La nivelul județului noi avem șapte abatoare unde se sacrifică. Miei se găsesc în fiecare magazin de specialitate, deci nu este o problemă”, a afirmat directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Mureș, dr. Kincses Sandor, pentru Zi de zi.
Astfel că sacrificarea mieilor nu devine interzisă, ci centrul temporar de sacrificare din Piața Cuza Vodă nu va mai exista anul acesta. Între timp, reprezentanții primăriei au venit cu completări la postarea de pe Facebook, pentru a mai înlătura din confuzia creată.