Vești

Al patrulea incendiu într-un spital: doi pacienți au murit

În această dimineață, 20 de pacienți cu COVID-19 de la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Ploiești s-au trezit în plin incendiu. Doi bolnavi au murit carbonizați, iar o infirmieră a suferit arsuri după ce a încercat să stingă focul. Alți 15 pacienți au fost evacuați. Managerul spitalului, Bogdan Nica (un traseist politic, care-n ultimul an a schimbat cinci funcții de conducere), spune că secția era renovată, dar nu avea însă autorizație pentru securitate la incendii. Este al patrulea incendiu dintr-un spital după cele de la Constanța, în care au murit șapte pacienți, de la de la Piatra Neamț, cu 10 bolnavi decedați, și Institutul „Matei Balș”, unde cifra victimelor este 17. Astfel, în total, 28 de pacienți internați pentru a fi salvați și-au pierdut viața în incendiile din spitale.

Citeste si

Arafat: incendiul a fost stins în trei minute

Secretarul de stat Raed Arafat a venit la Ploiești la circa două ore de la izbucnirea incendiului și a făcut primele declarații. „Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la Spitalul Floreasca”, a declarat acesta. Evenimentul a fost anunțat la 112 la 04.16, iar în 10 minute au ajuns la fața locului șase autospeciale, un utilaj de descarcerare și 20 ambulanțe SMURD și SAJ cu 57 de pompieri militari. Incendiul a fost lichidat în trei minute de la ajungerea pompierilor, dar în cele 13 minute de la anunțarea sinistrului au murit arși de vii doi pacienți în vârstă de 74 și 75 de ani.

Foto: Observatorul prahovean

Urmariți Ceasul Cetății si pe Google News

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like

👇

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button