Viena și umanitatea. Fin vorbitor de germană, gen foraibăr în cârlig, danke șoșon și șoșon în tirbușon, citeam cu interes și atenție mersul trenurilor, încercând să ghicesc cum măciuca bidiviului din vârful dealului aș putea să-mi cumpăr bilet spre palatul Șoșon-Frumos-Dar-Friguros (Schönbrunn).
În timp ce vorbeam cu mine despre der Zug zu (trenul spre), uneori cu voce tare, a apărut de nicăieri o doamnă de etnie, așa cum mi s-a întâmplat în orice țară am fost. Am lipici la ei, poate pentru că nu-s vreun albinos. Între timp, au mai trecut niște austrieci, dar vorbeau engleză ca mine japoneza. Vrei să mergi la palat, m-a întrebat domnița, care a apreciat că n-am dus mâna la buzunare să-mi protejez averea. M-a ajutat, apoi a urcat în tren și mi-a povestit cum e bonă acolo, că are un copil cu ea, dar că e mai bine ca leafă. La un moment dat, unul dintre noi trebuia să schimbe trenul (au trecut 12 ani și nu-mi amintesc). A văzut că-s tolomac și că austriecii sunt firi blânde de te lasă să vorbești singur, așa că a mers cu mine în sens opus pentru ea. Doar să mă ajute. A fost a doua oară când am fost emoționat și impresionat de ROMÂNI.
Prima oară a fost în Canada, când mă rătăcisem în aeroport, iar un român angajat la o companie aviatică și-a închis ghișeul să mă ajute. M-a liniștit că nu trebuie să-mi fac griji, dacă cei care mă așteptau pe alt terminal nu dau de mine, că mă duce la el acasă și a doua zi mergem cu mașina unde am treabă. Am sunat de pe fix la prietenii din oraș și toți erau ocupați. Românul de la ghișeu și-a lăsat munca pentru un necunoscut și singura lui grijă a fost să nu mă deranjeze că acasă are un bebeluș care mai plânge. Prin Toronto mă pierdusem, pentru că se schimbase aterizarea de pe un terminal pe altul. Din fericire, cei care mă așteptau au dat de mine, tot cu ajutorul necunoscutului. ROMÂN.
Cam atât despre românii pe care-i iubesc indiferent de etnie. Sufletul bun n-are altă culoare și nici altă limbă, pentru că vorbește cu inima. Despre Austria politică nu am ce comenta, pentru că a rămas ancorată în timpurile în care era imperiu. A rămas la fel de arogantă și merită sancționată de toți cei care pot boicota într-un fel afacerile la noi acasă. Măcar să-i ardem la buzunar, dacă la suflet n-ai cum, că nu pare a avea. Și mă refer exclusiv la clasa politică.
PS O dovadă a aroganței și nesimțirii politicienilor austrieci a fost la conferința de presă, unde jurnaliștii români n-au primit răspuns la o singură întrebare, în timp ce erau ținuți deoparte de bodyguarzii cancelarului care comenta pentru presa din Austria.
