Conflictul generațiilor este o poveste de când lumea, la fel despre războiul sexelor. E drept că acum unii dintre noi ne aflăm în O lume dispărută a lui Arthur Canon Doyle, unde dinozaurii încă respiră, prima carte cumpărată din banii mei, făcuți după ce am vândut sticle și borcane la un centru de colectare. De restul, am luat o minge pentru sora mea. Esența postării este despre diferențe și bătălia inutilă dintre noi la nivel de gusturi. Până la urmnike daybreak uomo sbloccare oblo lavatrice ariston sbloccare oblo lavatrice ariston estiti eleganti max mara suport tableta bord billige matratzen miroir terzo plavky chlapec 128nove pallone calcio a 11 veste femme pied de poule marron Purchase Iowa rugby uniforms, Iowa olive jerseys, Iowa rugby shoes, and other accessories tapis de reception gonflable raptor brandon aiyuk shirt jayden daniels jersey дамски памучен чорапогащник ă, nimeni din conflictul virtual nu-i susține pe agresori.
Furia cuvintelor
Știți momentele alea de furie când vrei să strângi de gât pe cineva sau măcar să-l înjuri de să-i turtești mintea adversarului cu vulgare cuvinte? Ei bine, surprinzător poate, am și am avut nenumărate astfel de momente și extrem de mulți ani aveam o replică înfiorătoare: Doamne-Dumnezeule! Eu, cel care i-am spus preotului din sat când eram copil și el mi-a întins mâna: Pup doar mâna mamei mele și a bunicii! (Desigur, am pupat multe alte mâini ale doamnelor, că așa era eticheta, în primul rând, dar niciodată bărbaților.) Am refuzat, la fel cum refuz să pup icoane. Din motive igienice. Și ultima oară am fost dat afară dintr-o biserică, pentru blasfemia pomenită, chiar aici la doi pași de Târgu Mureș, unde un popă habotnic m-a scuipat din lăcaș ca pe un dinte strâmb, ce nu cadrează cu regulile drepților.
Furia fizică
Revenind, când aveam exprimarea asta înflăcărată, prietenii mai în vârstă (diferența dintre noi fiind de măcar 40 de ani) îmi ziceau hohotind: așa-i că ești extrem de furios? Și râdeau cu lacrimi. Erau dezbateri de idei sau jocuri. Și eram nervos pe situație, dar nu-mi exprimam furia prin cuvinte triviale. Și nu, n-am fost și nu sunt vreo ușă de mănăstire, ci de mic m-am bătut fizic din varii motive, dar în toată viața în general am fost atacat. Am dat și primul, dar pentru a apăra pe altcineva (90% femeile fiind protejate) sau pentru că violența verbală devenise imposibil de parat altfel. Atât la oraș, cât și la bunici la țară. Apoi ca sportiv de performanță, unde nu eram gimnast, ci pugilist. Și la box sunt tot felul de personaje, unele mai dure și mai vulgare ca altele. După șase ani de sport, m-am lăsat pentru că devenisem major și trebuia să muncesc, că părinții n-au avut bani să mă trimită la facultate (am făcut privată, pe banii mei). Așa că am intrat în presă, unde a înjura este o regulă, indiferent de sex, chiar dacă pe vremea aia jurnalistele se manifestau în general spunând: pisicii tăi! În loc de du-te-n…orice. Am rezistat o vreme îndelungată și aici cu Doamne-Dumnezeule sau pur și simplu o privire. În fotografie sunt eu la 18 ani, în 1992, între doi amici din acea perioadă. Priviți cum stau ei și care este atitudinea mea, când unul dintre ei arată un semn obscen către fotograf, în timp ce încerc cu blândețe și senin să-i dau mâna în jos. Așa eram și așa sunt, chiar și după 32 de ani din acel moment.
Makarenko și Macarena
Revin la actualitate cu trimitere la trecut. În orașul meu natal exista un loc unde ar fi riscat să fie trimisă Erika Isac dacă ar fi fost minoră și ar fi cântat înainte de 90 melodia Macarena: Makarenko. Nu, nu era numele real, dar așa-i era renumele instituției școlare. Makarenko era singura școală de corecție pentru fete din România. Acolo ajungeau micile infractoare, uneori chiar criminalele minore, cele care se exprimau vulgar și erau violente, elevele pe care nu le ducea mintea șamd. Makarenko nu era o melodie, ci numele unui general sovietic.
Anton Semionovici Makarenko s-a născut în Ucraina în 1888, iar comuniștii l-au ridicat la rangul de ”pedagogul genial” al sovieticilor. Pe baza teoriilor sale s-a înfăptuit Experimentul Pitești, unde teroarea comunistă a atins cote înfiorătoare. Makarenko este cel care a creat Colonia Gorki, unde ”a aplicat sistemul opiniei colective care distrugea opinia individuală a persoanei. Se ajungea, astfel, la crearea „omului nou”, de tip sovietic. Acesta a efectuat în Uniunea Sovietică primele experimente prin care a creat oameni noi prin intermediul muncii în colectivitate. Aici, în colectiv, susţinea Makarenko, personalitatea este aruncată în aer, „explodată” în bucăţi, iar individul nu mai are unde să se refugieze deoarece este încolţit şi reeducat din toate părţile” (sursa).
Școala de corecție pentru fete a fost fondată la Bacău în 1975 și a fost desființată în 2002, când clădirea a revenit Direcției pentru Protecția Copilului. Numele real era Unitatea Școlară 2, dar băcăuanii o știu de Makarenko, unde fetele erau amenințate că vor fi trimise dacă nu sunt cuminți. Acum, cei care nu sunt gustă melodia Macarena riscă să fie închiși la Makarenko, unde să fie păziți de stăpânii adevărului public.
Cum ajungi din scriitorul minunat un misogin și hărțuitor sexual dacă nu-ți place melodia
Prietenul meu Viorel Ilișoi, jurnalist din 1990 și scriitor de vreo 10 ani (probabil are vreo 13 cărți publicate), a avut obrăznicia să se exprime pamfletar despre melodia Macarena: ”A scos o duduie fără voce o bășină de melodie și toată țara măcăne despre asta”. El s-a referit la partea estetică a melodiei. Măcel a fost pe Facebook. A fost catalogat misogin și chiar hărțuitor sexual (între timp, autoarea acuzației nefondate și-a șters comentariul, dar a rămas captura). Se vede în poză că majoritatea cititorilor sunt de sex frumos. Și tot ele (nu cele din poză, sper) au sărit pe el să-l atace și chiar să renunțe la cărțile cumpărate. Nu le ard în piața publică, dar vor banii înapoi. Chiar au dreptate acuzatoarele? Să vedem.
În copilărie, Viorel a fost trimis la internat de părinții lui, care nu aveau posibilitatea să-l crească (erau și 12 copii din trei căsnicii), după ce tatăl său s-a îmbolnăvit și a stat trei ani într-un spital. Din primul an de școală până la 18 ani s-a autoeducat viitorul jurnalist și scriitor într-un loc străin și rece. La moartea mamei sale, care s-a dus în nici 24 de ore, iar el o ținea în brațe pe holul unui spital în care doctorii erau prea ocupați să o salveze, Viorel a scris un text care te face să plângi și să-ți dai seama ce norocos ești că n-ai avut o mamă chinuită ca lui și nici o viață ca a autorului. Îl găsiți aici. Citez doar începutul: ”Nu mi-am mai revenit nici acum după moartea mamei. Și nu știu dacă îmi voi mai reveni vreodată. Parcă durerea a ieșit din mine, a crescut în jurul meu și m-a cuprins ca o carapace, mă ține strâns înăuntru. Dar nu ca pe un prizonier, ci cumva tandru și hrănitor, ca pe un făt în pântec. Mama, prin absența ei, mă naște din nou. Alt copil, într-o altă lume, fără ea. A plecat când abia o redescoperisem ca mamă, târziu, după o copilărie și o adolescență în care prea puțin am stat împreună: eu la casa de copii, ea pe unde au dus-o valurile vieții ei zbuciumate”.
Viorel are surori, a fost însurat, a divorțat și a rămas cu o fetiță. Fata pentru care a renunțat la viciile care-l făceau să uite de viața grea: alcoolul și tutunul. Este extrem de greu să renunți la viciile astea, dar el a făcut-o pentru că avea alte priorități: să-și întrețină copilul și să-l trimită la studii. A fost responsabil și deci ”misogin”, că asta era tot ce îi trebuia după o viață dură, să aibă grijă de o fată, care în mod firesc ar fi trebuit să fie la mamă. A iubit așadar femeile de la rude la necunoscute. Și a reușit de mulți ani să facă tot ce și-a propus. Un uriaș blând ca stelele unei păpădii s-a trezit aruncat într-o morișcă a reeducării Makarenko doar pentru că gusturile sale muzicale (și a studiat un deceniu acest domeniu) nu rezonează cu gloata. Și gloata trebuie să-i arate adevărul, că mintea sa ”puțină’ nu poate percepe un mesaj ironic și puternic anti-violență femei, dar nici ce este esteticul.
Ironia din Darul magilor și actualizarea DEX
Trăim într-o țară în care cel puțin jumătate din populație este analfabetă-funcțional, iar la capitolul elevi suntem pe primul loc din Europa. La analfabeți funcționali, desigur. A vorbi despre ironie este ironic, pentru ca majoritatea n-are definiția termenului la îndemână și am mari îndoieli că pricepe chiar dacă îi citești ce scrie în DEX. Și fix majoritatea urlă ca lupul la lună că mesajul melodiei este unul ironic. Care e ironia? Exact, în p..a mea, a cântat autoarea, în timp ce Lucefărul lui Eminescu s-a făcut țăndări de rușine de a fi întrecut, iar Caragiale se zvârcolește în mormânt că n-a avut inspirația să vină el primul cu textul.
Iar plec în trecut cu textul la ironia din Darul Magilor, o povestire de O. Henry, pseudonimului scriitorului american William Sydney Porter (1862-1010). Povestirea este despre doi soți săraci, care doreau să-și facă mici cadouri de Crăciun, dar nu aveau bani. Ea și-a vândut părul să-i cumpere lui un lanț de ceas, iar el și-a vândut ceasul pentru a cumpăra un set de piepteni pentru părul ei. Ironia este evidentă, pentru că niciunul nu-și putea folosi darurile, dar arată că dragostea și devotamentul reciproc erau cele mai frumoase lucruri dintre ei.
Emisiune dedicată femeilor închisă tot de ele
Ironia va fi că după acest text voi fi considerat misogin, chiar dacă în 94 sau 95 am făcut o emisiune la radio dedicată femeilor, cu scopul de a le ajuta psihologic să depășească traumele violenței fizice și psihice, dar și cu obiectivul de a le ajuta fizic să se apere. Nu le ofeream doar sfaturi (de la specialiști), ci și vouchere să meargă gratuit la cursuri de autoapărare (karate și box), iar ele nu veneau să-și ridice premiile. Din lipsa de interes a femeilor, prea puține ascultătoare, emisiunea dedicată salvării lor a fost închisă. De ele.
Ironic este că mi-am iubit enorm bunica, o sfântă pentru mine, îmi iubesc mama, sora și fiica adolescentă (și evident am iubit femeile și o fac în continuare), dar acuzațiile vor curge tot în direcția misoginismului. Ceea ce se bate cap în cap. Nu poți iubi și urî în același timp, pentru că mintea bărbatului e simplă. N-au loc ambele sentimente în cap și-n inimă nici atât. Da, punctual poți spune despre o femeie că e rea sau proastă, în anumite momente, dar nu generalizezi nicicum, că-i fractură logică. Nu toate sunt perfecte și nici toate nu-s defecte. La fel cum nu toți bărbații sunt mârlani, violenți și misogini. Pentru a proteja femeile sunt doar trei variante: să fie apărate de autorități, să învețe să reacționeze și să fie salvate întâmplător. Eu aleg să le direcționez către autoapărare.
Masochismul și ultima ironie așa-zis
Într-o zi, în Piața Victoriei din București, am văzut cum o femeie era bătută de un bărbat cu pumnii și picioarele. Lumea trecea ferindu-se de eveniment, iar eu m-am dus și i-am dat un pumn animalului de a căzut în genunchi. Nu m-am oprit, ci m-am îndreptat spre el să-l țin și să-i mai dau dacă se opune până vine poliția. Vânătă și plină de sânge, femeia a sărit pe mine și m-a acuzat că-s nebun și-i omor soțul, apoi l-a luat în brațe să-l protejeze.
Nu ucideți dinozaurii
Sunt convins că mulți cititori nu vor ajunge la finalul unui text lung, prea lung pentru vremurile noastre, dar nu scriu pentru cei care nu înțeleg și nu pot parcurge o carte de la un capăt la altul. Revin însă la O lume dispărută, prima carte cumpărată de mine pe când eram un puștiulică. Este vorba despre un om de știință care a descoperit în America de Sud o rezervație de dinozauri, care locuiau pe un platou. Nimeni nu-l crede și atunci a organizat o expediție. Aventuri fascinante. O citiți voi, dar revin la dinozaurii prezenți.
Pe de altă parte, sunt și eu un dinozaur din epoca furiei cu Doamne-Dumnezeule, unul care n-a ascultat BUG Mafia, Paraziții and co, plus scârbă față de manele, dar care este înghesuit de majoritatea să accepte o linie melodică inestestică și vulgară în versuri, după gusturile sale. (Precizare importantă: din școala general și foarte mulți ani am fost la Ateneu, unde erau doar concerte simfonice, pentru că asta-mi plăcea și-mi place.) De ce gusturile mele nu mai contează, nici ale lui Viorel Ilișoi? Pentru că suntem dinozauri plângăcioși după vremurile apuse în care a ține o fată de mână era o senzație divină, niște inadaptați la trivialitatea limbajului public, niște misogini care nu pricepem că du-te-n p…a mea este extrema ironie și că astfel femeile vor fi salvate. De o melodie vor fi salvate, iar revoluția contemporaneității îi vor alunga pe violatori, pe agresorii fizic și psihic ca atunci când dai cu spray-ul de muște, apoi zburătoarele pică moarte-n câteva secunde.
S-a trezit conștiința națională pe facebook prin câteva versuri aruncate-n eter de o domnișoara care cântă goală, fix pentru a alunga agresorii. Ironic. Și majoritatea a conștientizat la unison că trăim azi în trecutul în care femeia nu avea drept de muncă, ci stătea la cratiță, avea grijă de copii și de casă, în timp ce capul familiei mergea la muncă să aducă bani. Vă dau o veste extrem de proastă: nu mai e așa. Și nu de ieri. Mai mult, revoluția feminină pentru drepturi n-a început cu Macarena, iar emanciparea femeilor s-a născut înainte ca eu să exist, iar anul ăsta voi împlini jumătate de secol, dacă am noroc.
Violența împotriva femeilor va continua și pentru că demența digitală e la putere, iar instituțiile statului nu fac suficient. Doar că avem de ales: să fim ”eroii” din jocurile în care curge sânge sau să punem mâna pe o carte. Nu una de joc, ci o carte de citit. Să ne cultivăm spiritul, să fim buni unii cu alții indiferent de sex și să construim împreună o lume care să ne placă tuturor, unde dezbaterile de idei nu sunt cu înjurături și violență fizică.
