În primele cinci episoade, Ceasul Cetății a demonstrat că sunt fapte care ar trebui să-l trimită pe șeful Poliției Locale Târgu Mureș în fața comisiei de disciplină și eventual acasă, pentru incompetență. Nu s-a întâmplat nimic, ci doar a fost evaluat cu calificativul foarte bine de viceprimarul Vilmos Portik, care a întocmit un raport și l-a înaintat primarului. Cum a ajuns însă Matiș șeful Poliției Locale și de ce viceprimarul ne-a mințit apoi a refuzat să răspundă la o întrebare cheie.
Ajutat de SRI să obțină un post de conducere
Dispărut în misiune de la SRI (demis sau prin demisie, e neclar) în posturi importante la Primăria Târgu Mureș, zootehnistul Raul Dacian Matiș a ajuns în fruntea polițiștilor locali în 2017. Până aici însă a fost adjunct, în urma unui concurs obținut cu adeverință de la serviciul de informații, pentru că nu îndeplinea condițiile. Mai exact, ar fi trebuit să presteze muncă timp de șapte ani în studiile aprofundate și licențiate atunci. Și era zootehnist. SRI a intervenit cu adeverință să certifice că activitatea sa în instituție e similară cu solicitările municipalității. Ceasul Cetății a scris și despre acest aspect. Articolul este aici.
Minciunile, amânările și refuzul categoric al viceprimarului
Până pe 31 martie, toți angajații din Poliția Locală ar fi trebuit să fie evaluați, apoi și conducătorul direcției să primească o notă și în baza calificativelor obținute de subalterni. Este doar una dintre condiții. Pe 29 martie, mai mulți polițiști locali nu erau evaluați profesional, dar o adresă de la primărie i-a amintit conducerii că este obligatoriu să se întâmple și repede. Așa că au fost evaluați pe ultima sută, iar ultimele informații au fost obținute chiar pe 31 martie, conform surselor noastre.
Pe 29 martie, CC știa deja că există o întârziere. Am așteptat să treacă termenul, apoi l-am întrebat pe Vilmos Portik, cel responsabil de activitatea Poliției Locale, când a fost evaluat directorul Matiș și ce calificativ a obținut. A trecut o lună și ceva de când viceprimarul ne-a plimbat cu promisiuni că ne va furniza datele, motivând de fiecare dată că există probleme: ba sărbătorile, ba nu-s angajații sau nu vede de ce insistăm, pentru că n-ar fi de interes public. Datoria domniei sale era să ni le ofere, pentru că nu este un secret de stat, iar activitatea celor plătiți din bani publici trebuie să fie transparentă.
Într-un final, Portik ne-a declarat că Matiș a obținut calificativul foarte bine, dar ne-a amânat cu răspunsul privind data. Pe 4 mai, viceprimarul a fost ferm: cred că este ceva în spatele acestei informații și refuz să o furnizez.
De ce data evaluării este esențială
Pentru ca directorul Poliției Locale Târgu Mureș să fie evaluat era necesară evaluarea subalternilor, ca un criteriu important. așa cum prevede Codul Administrativ. În situația în care evaluarea s-a făcut înainte ca subalternii să obțină calificativele, ceea ce se pare că s-a întâmplat, înseamnă că raportul înaintat de Vilmos Portik este fals și lovit de nulitate. Raport care a ajuns pe masa edilului, Soós Zoltán, care, desigur, a semnat ca primarul, mizând pe cel însărcinat cu supravegherea direcției, că-și va face temeinic lecția.
Refuzul viceprimarului de a ne dezvălui data evaluării înseamnă că ne ascunde adevărul și este complice cu cel care conduce Poliția Locală într-un mod pe care l-am prezentat deja în episoadele anterioare. Singurele soluții în acest caz sunt ca primarul să dezvăluie secretul din spatele documentelor pitite de viceprimar sau să apelăm la lege. Între timp, Ceasul Cetății va continua să publice noi episoade privind incompetența directorului Matiș, care a fost propulsat în funcție de fosta administrație și menținut curios de actuala.
Foto: Matiș și Portik pe teren într-o imagine distribuită de viceprimar, în timp ce subalternul stă regulamentar cu mâinile în buzunar
Pentru ca sri?