Vești
Dan Vîlceanu este noul ministru al Finanțelor
Biroul Politic Național al PNL a votat, miercuri, nominalizarea lui Dan Vîlceanu pentru ministerul Finanțelor. Au fost 42 de voturi pentru și un vot împotrivă, votul președintelui PNL Ludovic Orban. El a fost propus de premierul Florin Cîțu.
Biografia politică
Născut în 1979 la Bumbești Jiu, Vîlceanu a obținut diploma de economist de la Universitatea de Vest Timișoara, tot aici urmând și cursurile de master și doctorat.
El și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009.
El a trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012, apoi președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015. Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum.
Între 2012 și 2016, Vîlceanu a fost consilier Județean în Gorj, iar apoi deputat, acum fiind la al doilea mandat, fiind membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei.
Vîlceanu este unul dintre șefii de filiale ce îl sprijină pe premierul Florin Cîțu în competiția cu Ludovic Orban pentru șefia Partidului Național Liberal.