De minimum două luni, campania electorală a început neoficial și în forță. În primul rând cu dezinformările care circulă într-o veselie pe grupuri partinice de multe ori de pe Facebook. În alt doilea rând cu manipulări grosolane. În alt treilea rând prin exagerări și căutarea trecutului până la unghiile netăiate din primul an de școală, fapte ce nu-s atât de relevante după zeci de ani. În final campania a intrat în casele oamenilor prin forța presei. Una serioasă, dar care totuși trăiește din publicitate, și alta de casă. Casa cui dă mai mult sau chiar a unor candidați care cred că o filmare pe Facebook înseamnă televiziune.
În toată povestea sunt implicate armate de trolli care vechiculează aberații fără nicio dovadă sau subiecte absolut hilare. Gen: dacă mergi cu autobuzul, vrei să fii primar pentru a fura. Dacă ai bani și ceva averi, iar nu este bine că ai tu alte interese mai mari. În orice situație, toate sunt sucite pe toate părțile în online pentru a ieși mai bine candidatul nostru și rău toți adversarii.
Corect ar fi ca orice afirmație să fie făcută responsabil după o minimă informare și cu semnul întrebării dacă e ceva ce nu poți dovedi. Tot corect ar trebui ca toți cei care mint să răspundă în fața justiției. Momentan acest lucru pare greu pentru că majoritatea celor care fac afirmații mincinoase sunt politicieni (vor justifica perioada de campanie) și personaje sub conturi false. Și nimeni nu pare dispus să-și piardă vremea pentru a le afla identitatea, apoi să-i tragă la răspunde. Avem un caz celebru în Târgu Mureș în care o persoană publică a fost făcută în fel și chip, iar instanța a spus că e ok. Și tot personajul care a reclamat a plătit despăgubiri, unele acordate generos de o justiție nedrepată și posibil coruptă, pentru că altfel aș putea spune că magistrații respectivi sunt proști cu diplomă.
Așadar, dacă ați ști toate bârfele false care mi-au fost vârăte sub nas ca știri exclusive, v-ați cruci chiar și atei dacă ați fi. Doar că un jurnalist nu sare ca apucatul pe știri neverificate să le publice. Dacă își respectă profesia și pe el, până la urmă. Astfel de momente de răscruce a conștiinței nu există în mintea celor tocmiți pentru a împroșca pe oricine cu un fals noroi. Pentru că da, sunt și cazuri de subliniat ale unor candidați, dar nu toți sunt la fel, iar responsabilitatea presei este să nu lase în spațiul public personaje toxice și nici minciunele menite a mâna electoratul într-o anumită direcție.
Așadar, atenție la neatenție! Nu tot ce este scris este egal cu adevărul, nici ce se spune la radio, tv sau în online. Cercetați pentru a putea crede cu adevărat și alegeți în funcție de rezultatele descoperite. Singuri! Altfel veți fi duși cu lesa la cabina de vot, unde vă veți semna condamnarea pentru patru-cinci ani, doar pentru că ați fost naivi. Apoi plătiți. Priviți în jur cât costă încrederea acordată unor politicieni mincinoși, dar care au învins pentru că au avut o campanie bună. Și fiți responsabili: votați! Indiferent pe cine, dar nu lăsați pe alții să vă decidă viitorul.