A luat sfârșit pauza de patru luni de la Azomureș (cel mai mare producător de îngrășăminte din țară). De la începutul lunii mai va reporni.
”În această dimineață am început procedurile de repornire a instalației de Amoniac IV, primul pas în reluarea activității. Ne așteptăm ca în 2-3 zile instalația să fie pe producție, iar apoi să fie repornite și alte instalații și, în final, să producem îngrășăminte pentru agricultură și materii prime pentru industrie. Este un moment important pentru companie, suntem la 4 luni de la oprirea activității, însă condițiile din piața gazelor naturale ne permit acum acest lucru. Aceasta nu înseamnă că nu vom avea îngrășăminte scumpe, este un trend internațional care, din păcate, este în această direcție. Produsele vor fi scumpe pentru că materia primă, gazul natural, este în continuare foarte scump”, a declarat Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al combinatului.